În timp ce anul 2009 se apropie de sfârşit, dl. Belka susţine că este uimitor cât de frapante au fost evoluţiile din ţările europene pe durata crizei globale. Măsura, în care ţările au fost afectate de declinul comerţului şi a fluxurilor de capital a fost condiţionată mai degrabă de deschiderea economiei şi de calitatea politicilor şi instituţiilor, decât de localizarea geografică în est sau în vest. Aceste diverse puncte iniţiale au contribuit, de asemenea, la recuperarea cu vitezele diferite, susţine dl. Belka în interviul său la IMF Survey online.

IMF Survey online: Anul 2009 a fost dificil pentru Europa. Cum va fi anul 2010?

Belka: Criza, care a afectat Europa la sfârşitul anului 2008, a fost una fără precedent. Tot ce putem spune cu certitudine despre viitorul apropiat este că anul 2010 nu va fi nici pe departe asemănător cu anul 2009.

Acum ne aflăm în mijlocul perioadei de recuperare, dar această recuperare nu este foarte puternică, deşi, evident, situaţia se îmbunătăţeşte. Pentru mine este interesant că pieţele sunt mult mai pesimiste decât noi cu privire la perspectivele apropiate pentru Europa. Aici, la FMI, noi examinăm structura recuperării, şi vedem, astfel, atât forţele care stimulează recuperarea, cât şi pe cele, care o stopează. Prin urmare, va fi un an interesant, multe depinzând de alegerea politicilor economice.

Anul 2010 va fi dominat de provocarea atingerii unui echilibru între continuarea susţinerii economiei şi eliminarea treptată a măsurilor neconvenţionale. Spunând aceasta, mă gândesc mai degrabă la măsurile neconvenţionale financiare şi monetare, decât la stimulentele fiscale.

Sectorul bancar din Europa încă nu este într-o formă aşa de bună, pe cât ne-am dori-o. Totuşi, acum este momentul de a trece de la măsurile extraordinare, de atenuare şi prevenire (aşa ca garanţiile de atenuare) la măsuri specifice pentru fiecare instituţie. Noi ştim că problemele sunt concentrate într-un număr limitat de instituţii, deci, politicienii trebuie să se axeze pe acestea. Autorităţile naţionale trebuie să se asigure că băncile îşi vor menţine capitalul la nivelul cuvenit pentru a acoperi pierderile viitoare  legate de împrumuturi, dar şi pentru a putea oferi credite. Cerinţa faţă de băncile slabe e ca acestea să-şi mărească capitalul şi să se restructureze sau să fie lichidate.

IMF Survey online: Când se va îmbunătăți situația pentru cei care și-au peirdut locul de muncă?

Belka: După cum cunoaștem, șomajul este un indicator care rămăne în urmă surplusului de ofertă de pe piața muncii. Schimbarea situației de pe piața muncii va avea loc doar după restabilirea activității economice. În sensul cel mai general, aceasta înseamnă că probabil ne putem aștepta la ameliorarea situației de pe piața muncii mai aproape de finele anului 2010 cu continuarea procesului în 2011.    

Trebuie de menționat faptul, că situația variază cu mult de la o țară la alta și eu nu mă refer doar la diferențele între țările din Europa de Est și de Vest. Cînd privim la economiile avansate din Europa vedem că rata șomajului s-a schimbat inesențial în Germania și Olanda iar în alte regiuni europene, inclusiv Spania, Irlanda și unele țări europene emergente, șomajul a luat amploarea.

Deci, situația este extrem de neuniformă, ceea ce de de o parte să explică prin răspunsul politicii europene la criză, iar pe de altă parte se explică prin structura economiei. Pentru cele țări care au fost cel mai grav lovite de criză, situația se va stabiliza dar ameliorarea va merge lent pe parcursul anului 2010 și în perioada ulterioară.  În țările în care nu s-a înregistrat majorarea ratei șomajului vom vedea, probabil, doar o creștere marginală.   

IMF Survey online: Ce sfaturi le-aţi da politicienilor în procesul iniţial de inversare a politicilor instituite pentru combaterea crizei?

Belka: Să menţină pentru moment spiritul de susţinere a politicilor, deoarece nu suntem siguri pe cât de robustă este recuperarea. În cazurile, în care situaţia o permite şi la momentul oportun, anul 2011 va fi anul pentru consolidarea fiscală şi, din acest punct de vedere, noi susţinem în deplină măsură abordarea Comisiei Europene. Desigur, unele ţări vor trebui să acţioneze mai rapid.  De exemplu, Grecia, Irlanda şi Spania nu-şi pot permite să aştepte, însă majoritatea dintre ele deja fac ceea ce este necesar. Câteva ţări din est—Serbia, Ucraina, România şi Ungaria deja au iniţiat procesul de consolidare.

Privitor la sectorul financiar, eu deja am menţionat că a sosit timpul de a trece de la măsuri largi de sistem – la măsuri specifice pentru fiecare instituţie.

Referitor la politica monetară, Banca Centrală Europeană (BCE) este precaută ca întotdeauna. Ea nu arată semnale că în viitorul apropiat se va dezice în careva măsură de relaxarea monetară actuală şi anume aşa trebuie să procedeze. Însă, noi trebuie să anticipăm careva îndepărtare de la măsurile monetare neconvenţionale, atunci când economia o va permite.

"Aparent reglementarea este o povară. Însă, dacă aceasta ajută la evitarea crizei, atunci ea este o povară, pe care merită să ne-o asumăm."

Toate aceste politici sunt dependente de o inflaţie foarte joasă. Nu există nici un semn că inflaţia ar creşte, cel puţin la o valoare apropiată de 2 procente, care e descrisă de BCE ca pragul de stabilitate a preţurilor. Noi credem că inflaţia se va menţine în apropierea cifrei de 1 procent în viitorul apropiat, nu în ultimul rând din motivul că anticipările inflaţiei au fost bine fixate.

Aşadar, pentru a generaliza, sfatul nostru este următorul: la această etapă susţineţi activitatea economică. Planificaţi să diminuaţi controlul cu precauţie. Şi, în final, abordaţi instituţiile financiare afectate mai insistent decât o faceţi în prezent.

IMF Survey online: Ţările cu economii în formare din Europa au supravieţuit criza în mod foarte diferit, începând cu ţara dvs. natală, Polonia, care a evitat totalmente recesiunea şi terminând cu Ucraina, cele trei state baltice, România şi Ungaria, care au suferit din cauza unor depresiuni serioase. Ce factori au determinat poziţionarea ţărilor într-un grup sau altul?

Belka: Eu aş nominaliza patru factori: aspectele structurale ale economiei, calitatea politicilor macroeconomice, calitatea instituţiilor şi regimul ratelor de schimb valutar.

În timpul crizei este favorabil să fii o economie relativ mare cu o bază de producţie diversificată. De exemplu, ca Polonia. Ea nu numai că are o piaţă internă relativ mare, dar şi o industrie diversificată a exporturilor. De fapt, doar economia Poloniei, luată aparte, constituie 40 procente din regiune. Dacă mai adăugăm alte două ţări, care şi-au menţinut o stabilitate relativă, Republica Cehă şi Slovacia—avem 65 procente din PIB-ul regional. Aşadar, dacă ne uităm cum a supravieţuit criza Polonia, vom avea o imagine mai corectă a depăşirii crizei de către ţările cu economia în creştere din Europa, decât dacă ne uităm, să zicem, la Letonia.

Acele ţări, care au politici fiscale nedurabile, aşa ca Ungaria sau România, au fost primele care au intrat în criză. Iar acele ţări, care şi-au gestionat bine politicile, inclusiv Polonia, dar încă mai bine Republica Cehă, au rămas relativ stabile. Şi chiar dacă criza le-a dat o lovitură destul de puternică, am putut remarca o revenire evidentă a acestora destul de timpuriu după apariţia crizei şi aceste două ţări nu au arătat semne de destabilizare în sectorul bancar.

Calitatea instituţiilor şi-a jucat rolul său.  Una dintre instituţiile cheie este supravegherea sectorului financiar. Acele ţări, care au regimuri puternice de supraveghere, aşa ca Republica Cehă, au reuşit să evite necorespunderi grave de valută. Ratele joase ale dobânzilor au avut şi ele un rol în acest proces, deoarece nu existau stimulente pentru activităţi comerciale pentru asigurarea poziţiei financiare. Aceasta e valabil, într-o măsură mai mică, şi pentru Polonia.

Regimurile cu rata fixă de schimb valutar au servit ca piloni ai stabilităţii economice în cele trei state baltice şi în Bulgaria. Însă, acestea au încurajat, de asemenea, intrarea în ţara lor a unor fluxuri excesive de capital. Şi acum, odată cu criza, aceste regimuri fixe au limitat radical opţiunile de politici ale acestor patru ţări. Acestea fiind spuse, regimul ratelor de schimb valutar este doar unul dintre factori. Unele dintre ţările cele mai grav afectate, inclusiv Ucraina, Ungaria şi România au mai degrabă rate flotante decât rate fixe.  De aceea, eu sunt departe de a afirma că cel mai important factor în timpul crizei ar fi regimul ratelor de schimb valutar. Ceilalţi trei factori, pe care i-am numit, au jucat, probabil, un rol mai mare.

IMF Survey online: Au existat diferenţe mari şi între ţările europene mai avansate.  Aşa ţări ca Irlanda, Marea Britanie şi Grecia au luptat mult ca să-şi recapete echilibrul, pe când alte ţări avansate deja au atestat creştere economică.  Şi, iarăşi, ce lecţii de politici am putea extrage din experienţa lor?

Belka: Să zicem, că prima lovitură a crizei a provenit din canalele comerciale şi nu a fost deosebită pentru diferite ţări. Din contra, noi atestăm situaţia, în care PIB-ul Germaniei s-a diminuat mai mult decât în unele ţări, pe care uneori le considerăm a fi ţări cu performanţă slabă.  Aşadar, cifrele nu reflectă real complexitatea situaţiei. Economia Germaniei se află la răscrucea economiei globale, de aceea  ea a fost prima care a suferit la momentul colapsului comercial. Aceasta a fost o lovitură puternică, însă, temporară, în cazul Germaniei.

Mai există, de asemenea, alte două categorii de ţări. Prima, ţări cu dezechilibre interne, preponderent, baloane de săpun legate de sectorul imobiliar şi preţul activelor. Atunci când a lovit criza, aceste baloane s-au spart pe neaşteptate, iar economiile au fost lovite nu doar de comerţul în declin, dar şi de pieţele de apartamente, care au început să cadă. Două exemple bune ar fi Irlanda şi Spania.

Întâmplarea a făcut ca ambele aceste ţări să înceapă cu niveluri relativ joase de datorii publice, de aceea ele au putut să reacţioneze la criză folosind spaţiul fiscal acumulat în timpuri bune. În prezent, desigur, ambele ţări au fost nevoite să înceapă consolidarea fiscală. Într-o uniune monetară, ieşirea din criză prin deprecierea propriei economii nu este o opţiune. Aşadar, ţările trebuie să-şi reconstruiască competitivitatea prin ajustarea preţurilor la nivel de fabrică, ceea ce, cu regret, înseamnă reducerea salariilor. Anume aceasta are loc acum în multe ţări.

A treia categorie de ţări include Grecia, ca cel mai proeminent exemplu. Ţara a avut o situaţie fiscală dificilă, care conducea spre criză, însă nu a fost lovită puternic în termeni de creştere. În timp ce Germania a suferit un declin al PIB-ului de aproape 5 procente în 2009, cifra corespunzătoare pentru Grecia a fost de mai puţin de 1,5 procente, ceea ce a făcut ca ţara să pară iniţial o oază de stabilitate.

Însă, este inutil să mai afirm că aceste cifre nu ne spun tot adevărul. În prezent, Grecia este nevoită să întreprindă o ajustare fiscală foarte dureroasă, dar aceasta, în realitate, nu este legată de criză. Criza, pur şi simplu, a scos în evidenţă problemele, ce se acumulau pe parcursul a câtorva decenii. Am putea vedea cum asemenea probleme vor apărea şi în alte părţi ale Europei.

IMF Survey online: Când vorbim de reglementarea sectorului financiar, cum să asigurăm echilibrul adecvat dintre a nu admite o nouă criză şi a nu strangula concurenţa?

Belka: Noi auzim deseori această afirmaţie: vom face ceea ce trebuie de făcut, dar nu chiar acum! Noi nu dorim că gestionăm la micronivel ceea ce trebuie să aibă loc în sectorul financiar, iar pieţele joacă un rol important.  Însă, în esenţă, băncile trebuie să-şi sporească baza de capital şi ele trebuie să facă aceasta mai bine mai degrabă, decât mai târziu, deoarece în prezent capitalul este ieftin. Viitorul ar putea fi mai puţin favorabil pentru ele.

„Să se menţină pentru moment spiritul general de susţinere a politicilor, deoarece nu suntem siguri pe cât de robustă este această recuperare."

Ne aflăm în situaţia, în care băncile se folosesc de o relaxare monetară fără precedent, care a avut loc datorită unor subsidii masive oferite lor de către societate. Însă, trebuie s-o spunem clar: Sistemul financiar se reconstruieşte din contul contribuabilului.  Profitabilitatea înaltă actuală nu va dura la nesfârşit.

Deseori mi se pune întrebarea dacă noile reglementări nu vor strangula băncile şi diminua creşterea economiei globale. Răspunsul meu e că aproape toate crizele sunt însoţite de o diminuare permanentă a bogăţiei, care nu se mai poate recupera niciodată: produsul este pierdut pentru totdeauna. Economiile ar putea să se reîntoarcă la traiectoria de creştere de înaintea crizei, însă în foarte rare cazuri economia a putut compensa pierderea bogăţiei, care nu a fost creată în timpul crizei.

Acum, dacă reglementarea bună şi supravegherea dură ar putea cel puţin să atenueze impactul crizelor, nu sunt acestea, în consecinţă, mai bune pentru nivelul nostru de trai în termen lung? Evitarea crizelor, este, probabil, cea mai bună cale de a stimula rata de creştere în termen lung. Aşadar, aparent, reglementarea este o povară. Dar dacă aceasta ajută la evitarea crizei, atunci ea e o povară, pe care merită să ne-o asumăm. Spunând aceasta, noi nu optăm pentru abordarea de a “reglementa totul”.  Noul cadru de reglementare trebuie să abordeze cu precizie acele vulnerabilităţi, care au devenit evidente pe parcursul crizei.

IMF Survey online: Acum, că am lăsat în urmă panica, ce lecţii principale am putea extrage din această criză?

Belka: Politicile bune se încep în timpuri bune. Cu regret timpurile bune sunt percepute, de obicei, ca ceva de ce trebuie să ne bucurăm atât cât durează, nu doar de politicieni, dar şi de oamenii, care îi aleg. Apoi se întâmplă o criză, care ne face să înţelegem că timpurile bune nu durează o veşnicie.

Prin urmare, timpurile bune sunt, de asemenea, timpuri, în care trebuie să ne facem prevederi pentru timpuri grele. A face prevederi nu înseamnă doar a acumula rezerve. Aceasta înseamnă încă şi constituirea unor instituţii, care ar fi capabile să reziste la lovitura crizelor, inclusiv în sectorul financiar.

Noi am extras mai multe lecţii din criză referitor la defecţiunile şi imperfecţiunile pieţelor financiare. Este doar logic de a folosi această situaţie pentru a fortifica cadrul de reglementare şi supraveghere. Mă preocupă că, posibil, unele lecţii nu au fost învăţate. Politicienii au fost aşa de eficace în prevenirea unei catastrofe reale, că unii oamenii, posibil, vor uita ce s-a întâmplat în realitate.