Declaraţie pe marginea rezultatelor misiunii FMI în domeniul politicilor în Zona Euro

În contextul discuţiilor pe marginea consultărilor în baza articolului IV al Acordului FMI cu statele-membre din cadrul Zonei Euro
30 mai, 2007

1. Perioada economică benefică s-a îmbinat cu politicile  eficace, în general, dar acum autorii de politici trebuie să depăşească tendinţele de mulţumire de sine în legătură cu timpurile bune. Peste cinci decenii după semnarea Tratatului de la Roma, visul unei Pieţe Unice încă este cheia spre o tot mai mare prosperitate. Succesele sunt majore şi justifică optimismul curent. O altă justificare este şi progresul realizat în ceea ce priveşte pregătirile pentru anticipata îmbătrânire a populaţiei, care constituie principala problemă cu care se va confrunta sistemul de asistenţă socială. În mare parte, progresul dat a fost atins pe parcursul unor perioade economice vitrege, pe când în perioadele benefice politicile s-au dovedit a fi insuficiente în raport cu cerinţele existente, astfel încât nu au fost întreprinse acţiunile urgente necesare. De această dată, există intenţii diferite de cele din trecut, care corespund cadrului european de guvernare economică (de exemplu, Pactul de Stabilitate şi Agenda de la Lisabona). Acest fapt este salutabil. Acum, intenţiile trebuie să se transforme în acţiuni.

Perspectivele economice

2. Economia zonei euro trece de la etapa de recuperare la etapa de creştere. Există condiţiile fundamentale cheie pentru o creştere economică solidă în continuare, cum ar fi rata favorabilă a profitabilităţii, condiţiile favorabile de finanţare şi existenţa unei cereri din exterior, precum şi îmbunătăţirea poziţiei fiscale şi, în special, reducerea semnificativă a ratei şomajului, determinată de reformele recente ale pieţei muncii şi sistemelor de asistenţă socială, şi imigraţia. Mai mult ca atât, bilanţurile contabile ale companiilor demonstrează o situaţie financiară mai robustă decât pe parcursul perioadei precedente de avânt economic. În afară de aceasta, poziţia externă a zonei este echilibrată, iar rata reală efectivă de schimb a monedei euro continuă să rămână în limitele ce determină un echilibru pe termen mediu. Respectiv, scenariul de bază constă în asigurarea creşterii PIB-ului real cu circa 2,5 la sută în anul 2007 şi în continuarea creşterii rapide în anul 2008.

3. Pe termen scurt, riscurile acestei perspective sunt relativ neînsemnate şi suntem optimişti, dar ele vor spori şi vor duce la mai puţin optimism în viitor. Riscurile externe sunt nesemnificative, dar ar putea să crească în timp, datorită majorării preţului la petrol, dezechilibrelor globale ale conturilor curente, exodului potenţial al investitorilor străini din cauza riscurilor apărute şi a creşterii economice în S.U.A. Riscurile interne cresc, pe termen scurt, şi poartă un caracter dominant. Date fiind perspectiva reducerii ratei şomajului şi perspectiva  apariţiei constrângerilor legate de capacitatea de lucru a echipamentelor şi utilajului, s-ar putea ca gospodăriile să consume şi companiile să investească mai mult decât s-a aşteptat. Totodată, pe termen mediu, ar putea apărea anumite probleme interne cauzate de suprasolicitarea, în unele regiuni, a pieţelor de spaţii locuibile.

Inflaţia şi politica monetară: eliminarea ajustărilor politicilor

4. În condiţiile creşterii economice potenţiale, menţionate mai sus, se poate aştepta o stabilizare treptată a inflaţiei. Creşterea costurilor salariale şi costurilor pe o unitate de forţă de muncă rămâne a fi nesemnificativă, iar factorii care au dus la creşterea ratei inflaţiei în anul curent au un caracter unic şi nu se vor mai repeta, influenţa lor urmând să se reducă în anul următor. Totuşi, indicatorii existenţi demonstrează o rată crescândă de utilizare a resurselor de capital şi a forţei de muncă. Dată fiind perspectiva unei creşteri economice robuste, acest fapt va duce la stabilizarea tendinţelor legate de stabilirea preţurilor, pe termen mediu, ceea ce va duce şi la majorarea salariilor şi costurilor unei unităţi de forţă de muncă. Dacă ţinem cont de rolul factorilor unici, care nu se vor mai repeta, ne aşteptăm că rata inflaţiei va rămâne la nivelul de circa 2 la sută, pe parcursul următorilor doi ani, riscurile previzibile fiind destul de echilibrate.

5. Respectiv, este necesară o continuare a înăspririi politicii monetare, dar nu este clar în ce măsură. În timp ce volumul lichidităţii creşte într-un ritm rapid, raportul dintre lichiditate şi preţuri este incert, din perspectiva politicii monetare. Între timp, rata pivot a politicii monetare s-a plasat în zona neutră. Necesitatea întreprinderii unor acţiuni depinde, parţial, de fenomenele incerte ce vor avea loc în ceea ce priveşte oferta, în special de natura accelerării incipiente a productivităţii, care, până ce, nu a depăşit semnificativ parametrii normativi ciclici, şi de măsura în care reformele şi fenomenele demografice au dus la creşterea ofertei forţei de muncă, fapt sugerat de reducerile surprinzătoare ale salariilor. În ceea ce priveşte cererea, acţiunile necesare vor depinde de dinamica distribuirii riscurilor în activităţile ce vor urma, inclusiv cele legate de dezechilibrele globale şi fluctuaţia ratei de schimb valutar, care în prezent sunt în descreştere.

Politica fiscală: ajustarea la efectele pozitive ale majorării veniturilor fiscale

6. Rezultatele atinse prin realizarea politicii fiscale în anul 2006 au fost, în general, bune, iar intenţiile anunţate de a atinge obiectivele pe termen mediu de "obţinere a unui buget aproape echilibrat sau a unui surplus " nu mai târziu de anul 2010 sunt binevenite. Surprinzător, poziţiile fiscale au crescut, reflectând creşterea majoră a veniturilor care au fost alocate în multe state – din păcate, nu în toate statele – pentru reducerea datoriei externe. Pe măsură ce situaţia va continua să se îmbunătăţească, este necesar de rezistat tentaţiei de a reduce ritmul ajustărilor pentru atingerea obiectivelor pe termen mediu şi de a cheltui veniturile sporite. Într-adevăr, în prezent, poziţiile fiscale nu sunt cu mult mai bune decât în timpul precedentei perioade de avânt ciclic, iar pentru unele state nu este nici pe departe asigurată evitarea repetării depăşirii limitei de 3 la sută a deficitului. Mai mult ca atât, presiunea legată de majorarea cheltuielilor publice dictată de îmbătrânirea populaţiei, care, conform pronosticurilor, va creşte anual cu cel puţin 3,75 la sută din PIB, până în anul 2050, va începe să se manifeste tot mai puternic după anul 2010.

7. Respectiv, statele care încă nu au atins aceste obiective pe termen mediu trebuie să reducă deficitul bugetar cu cel puţin 0,5 la sută din PIB anual. Măsurile de susţinere a obiectivului  dat trebuie să fie incluse în cadrul bugetar pe termen mediu, cu scopul sporirii stimulentelor pentru muncă şi investiţii. În această privinţă, este binevenită tendinţa spre introducerea unor reguli de politică fiscală şi unor mecanisme de guvernare mai stricte. Aceasta ar trebui să ducă la anumite beneficii în domeniul sporirii credibilităţii în urma adoptării unor politici fiscale şi structurale complementare.

Reformele structurale: îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin sporirea competitivităţii pe piaţă

8. Problema structurală fundamentală este realizarea unei accelerări concomitente a ritmului de creştere a productivităţii şi ritmului de reducere a ratei şomajului. În timp ce reformele pe piaţa muncii şi ajustările pe piaţa respectivă au dus la o consolidare semnificativă a performanţelor angajaţilor, productivitatea în regiune a rămas, constant, la un nivel jos. Acest fapt se datorează, în mare parte, performanţelor joase în sectoarele protejate de stat, legate de prestarea serviciilor, în raport cu cele din sectoarele neprotejate de stat, acest fapt sugerând că este necesar de sporit competitivitatea pieţelor de servicii naţionale. Adoptarea Directivei cu privire la servicii constituie un pas însemnat în această direcţie – cu condiţia că nu se va abuza de prevederile sale legate de protejarea intereselor publice. Pentru a accelera manifestarea acestui efect, implementarea Directivei trebuie să fie monitorizată într-un cadru care ar prevedea elaborarea unor rapoarte interimare privind progresul implementării. De asemenea, dereglementarea şi alţi paşi meniţi să ducă la creşterea competitivităţii trebuie să fie extinse asupra sectoarelor de servicii neacoperite de Directivă, iar reformele pieţei de muncă trebuie să rămână orientate spre consolidarea participării şi acordarea stimulentelor pentru o muncă mai bună.

9. Realizarea versiunii actualizate a Strategiei de la Lisabona ia amploare, dar încă mai este necesar de lucrat pentru a stimula sentimentul de responsabilitate personală, pentru a obţine controlul asupra sinergiilor dintre diverse reforme la nivel naţional şi regional şi pentru a asigura un grad mai mare de transparenţă. Întoarcerea la tradiţia elaborării recomandărilor privind politicile specifice pentru fiecare stat în parte demonstrează reînnoirea Agendei de la Lisabona, ceea ce este salutabil. Programele Naţionale  de Reforme sunt mecanisme utile pentru a încuraja sporirea coordonării interne a programelor de reforme iniţiate la nivel de ţară, precum şi a coordonării celor din urmă cu iniţiativele realizate sub egida Comunităţii. Ele sunt, potenţial, extrem de utile pentru membrii existenţi şi potenţiali ai regiunii Uniunii Economice şi Monetare, în ceea ce priveşte acordarea ajutorului pentru soluţionarea în comun a problemelor legate de capacitatea fiecărui membru în parte de a se ajusta la şocurile economice. Deşi sunt înregistrate anumite semne de progres, prea multe state încă nu folosesc pentru acest scop Programe Naţionale de Reforme, iar prea multe Programe Naţionale de Reforme  sunt formulate prea vag şi nu pot fi monitorizate eficient; respectiv, ele sunt mai puţin credibile decât ar putea să fie. Eforturile continue pentru aprofundarea analizei piedicilor în calea creşterii şi pentru ducerea evidenţei şi cuantificarea reformelor sunt esenţiale pentru a remedia situaţia şi a consolida evaluările colegiale. În afară de aceasta, recomandările specifice destinate statelor concrete trebuie să pună un accent mai mare pe asigurarea transparenţei Programelor Naţionale de Reforme şi soluţionarea problemelor legate de guvernare.

10. Realizarea reformelor structurale, asupra cărora s-a convenit în cadrul procesului de consultare multilaterală continuă conform planurilor. Aceste politici, deşi au fost benefice la început, în ceea ce priveşte creşterea economică în zona euro, sunt, de asemenea, importante pentru a evita un proces dezordonat de ajustare la dezechilibrele globale. Este important ca să fie păstrat ritmul rapid de implementare a lor.

Pieţele financiare: promovarea integrării concomitent cu consolidarea stabilităţii

11. Nivelul general al productivităţii în Europa ar putea spori semnificativ în urma integrării pieţelor de servicii financiare. În această privinţă, serviciile financiare acordate populaţiei trebuie să devină mai competitive, iar pieţele de capital europene trebuie să fie dezvoltate în continuare. Această cere o realizare consecventă în toate statele a recomandărilor FSAP[1] pentru UE (în particular, a prevederilor MiFID[2]) şi o integrare a sistemelor şi pieţelor de clearing şi decontări pentru tranzacţiile în bază de gaj, precum şi pentru alte instrumente investiţionale variate (inclusiv fondurile de economii pentru pensii). În acest sens, complexitatea şi natura exhaustivă a MiFID şi potenţialul său de a schimba semnificativ pieţele financiare din Europa reprezintă o provocare majoră pentru agenţiile europene pentru supravegherea securităţii.

12. Cadrul de stabilitate financiară european rămâne în urma evenimentelor pe piaţă şi  frânează integrarea financiară. În timp ce au fost întreprinşi paşi semnificativi şi se analizează posibilitatea de a întreprinde şi alţi paşi în acelaşi sens, progresul real este împiedicat de cadrul guvernării. Problema de bază constă în tensiunea dintre impulsul în direcţia integrării, pe de o parte, şi preferinţa pentru o abordare descentralizată, pe de altă parte, păstrând, totodată, cadrul de stimulente prost coordonate. În mod specific, în baza modelului UE de supraveghere internă şi de supraveghere din partea statului-gazdă, agenţiile de supraveghere sunt responsabile numai faţă de autorităţile naţionale, asimetriile informaţionale dintre agenţiile de supraveghere naţionale şi cele din statele-gazdă sunt mari, iar acţiunile unei agenţii de supraveghere au, potenţial, efecte serioase asupra jurisdicţiei altor agenţii. În special, când aceste reguli de bază sunt aplicate în cazul instituţiilor financiare mari care activează în mai multe state, acest aranjament elimină posibilitatea unei gestionări şi soluţionări eficiente şi eficace a crizelor, sporind riscurile morale şi expunând contribuabilii naţionali riscurilor deloc necesare. Un efect mai apropiat şi mai imediat îl au stimulentele necoordonate predominante în acest cadru, care stau la baza progresului frustrant de lent în domeniul prevenirii/supravegherii crizelor, şi anume în domeniul convergenţei eforturilor de supraveghere – care joacă un rol central în crearea unei pieţe integrate a serviciilor financiare – şi schimbului sistematic de informaţie.

13. Va fi necesar de creat un cadru de stabilitate financiară compatibil cu obiectivul integrării, bazat pe fundamentul responsabilităţii comune pentru instituţiile financiare mari şi complexe. Acum, trebuie de întreprins paşi practici în direcţia alinierii stimulentelor acordate de agenţiile de supraveghere, pentru a încuraja progresul în asigurarea unui cadru de stabilitate. În acest sens, este binevenită propunerea de a introduce la nivel european recomandări orientative privind mandatele autorităţilor prudenţiale. Totuşi, pentru ca această măsură să fie eficace, mandatul trebuie să includă puterea de a obţine finanţare pentru a minimiza costurile colective cu care s-ar putea confrunta statele UE în cazul unor eşecuri potenţiale ale instituţiilor financiare mari şi complexe. Un astfel de mandat modificat, de rând cu un acord cu privire la un set de principii şi proceduri compatibile care ar contribui la gestionarea crizelor şi de rând cu prevederile referitor la dreptul de aprobare prin votul majorităţii abilitate în comitetele de nivelul 3, ar oferi posibilitate înregistrării unui progres măsurabil.

14. În condiţiile existenţei unui cadru de acest fel, practicile şi abordările existente vor obţine şansa pentru o „a doua viaţă”, iar iniţiativele noi, care sunt necesare urgent, vor deveni mai practicabile. Aranjamentele internaţionale actualizate cu privire la cooperarea în domeniul supravegherii şi memorandumurile de înţelegere ar trebui să devină instrumente mai capabile să ţină pasul cu evenimentele ce au loc pe piaţă şi să soluţioneze problemele din domeniul informaţional şi cele care ţin de responsabilitatea faţă de autorităţi, incluzând prevederi referitor la necesitatea cooperării şi schimbului de informaţie mai anticipative, mai active (şi mai standardizate)  decât în prezent. Astfel de aranjamente la nivelul unor instituţiilor financiare mari şi complexe individuale vor trebui complementate de un aranjament pentru întreg sistemul care să includă şi Banca Europeană Centrală. Acest obiectiv ar putea fi atins prin crearea unei baze de date comune cu informaţie la zi în domeniul supravegherii referitor la instituţiile financiare mari şi complexe. Un obiectiv mai ambiţios este următorul: cadrul comun de responsabilitate să contribuie la progresul în privinţa altor probleme dificile, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea depozitelor, lucrul asupra puterilor de supraveghere convergente, elaborarea şi aplicarea sancţiunilor şi instrumentelor convergente ante-criză şi analiza şi perfecţionarea aplicării legislaţiei referitor la insolvabilitate faţă de bănci, într-un context regional. Dat fiind că mulţi dintre aceşti paşi cer un volum enorm de lucru pentru armonizarea legislaţiilor naţionale, o abordare alternativă ar fi instituirea unui regim prudenţial la nivel de UE. Un astfel de regim ar putea fi creat sub forma unei Carte Bancare Europene, deschis pentru toate băncile, dar adaptat pentru a atrage instituţiile financiare mari şi complexe, permiţând, astfel, optimizarea aranjamentelor prudenţiale, după cum dictează forţele de piaţă.

Liberalizarea comerţului

 

IMF EXTERNAL RELATIONS DEPARTMENT
Public Affairs: 202-623-7300   Fax: 202-623-6278
Media Relations: 202-623-7100   Fax: 202-623-6772

Sursa