Statele emergente din Europa s-au retras de
la marginea prăpastiei. Pentru o regiune
care contează mult pe intrări de capital –
mai modeste din cauza crizei financiare
globale – aşteptările au fost din cele mai
sumbre. Într-adevăr, unele state au suferit
grav şi au trebuit să se bazeze pe ajutorul
prietenesc acordat din afară. Dar dorinţa de
a risca la nivel global a revenit în forţă
şi, se pare, recesiunea globală a început să
se retragă. Înseamnă oare aceasta că, în mod
firesc, se va restabili creşterea economică
robustă şi convergenţa veniturilor în
statele emergente din Europa?
Nu neapărat. Aşa după cum s-au spulberat
speranţele legate de lipsa legăturilor
directe cu epicentrul crizei mondiale, tot
aşa nu are sens să contăm că recuperarea
creşterii economice în toate statele
emergente o va urma automat pe cea din
statele cu economie avansată. Desigur, se va
înregistra o anumită îmbunătăţire a
situaţiei, pe măsura restabilirii comerţului.
Însă se observă deja că într-un şir de state
cu economie emergentă declinul economic are
un caracter mai îndelungat. De ce? Multe
dintre aceste state au suferit serios în
urma reducerii investiţiilor de portofoliu
şi a volumului creditelor acordate de
băncile transfrontaliere afectate de criză
şi preocupate de reducerea gradului de
îndatorare în bilanţurile lor. Pe măsură ce
se restabilesc fluxurile de capital, se
manifestă şi un grad mult mai mare de
diferenţiere, deoarece investitorii
analizează cu mult mai multă atenţie
vulnerabilităţile externe şi naţionale.
Această schimbare a atitudinii
investitorilor a dus la o modificare
dramatică a structurii riscurilor de piaţă.
Odată cu estomparea rolului factorilor
globali care au dus la majorarea fără
precedent a riscurilor şi au afectat dorinţa
investitorilor de a investi, acum
investitorii au început să diferenţieze
ţările în baza factorilor şi politicilor
interne. Se pare că cea mai mare preocupare
le trezeşte situaţia în bilanţurile
companiilor private şi cea din sistemul
financiar, precum şi sustenabilitatea
fiscal-bugetară, care este strâns legată de
primii doi parametri. În consecinţă,
investitorii pretind la prime de risc mai
mari, determinând o restabilire economică
mai lentă în regiune.
Totodată, exigenţa sporită a investitorilor
constituie şi o şansă de a fi răsplătit
pentru promovarea unor politici sănătoase.
De fapt, statele ce au promovat politici mai
sănătoase s-au descurcat mult mai bine chiar
şi în toiul crizei. Care ar trebui să fie
priorităţile la moment? Acţiuni imediate
pentru redresarea situaţiei în sistemul
bancar ar aduce avantaje extraordinare. În
multe cazuri, problemele respective din
sectorul bancar au rezultat dintr-o acţiune
simultană a declinului economic şi a
vulnerabilităţilor cauzate de datoriile prea
mari în valută ale companiilor (după cum s-a
întâmplat în Statele Baltice, Ungaria,
Bulgaria şi România) şi ale persoanelor
fizice (cazul Statelor Baltice, Ungariei,
României şi Poloniei).
O altă prioritate ar fi implementarea
cadrelor de politici care să asigure
sustenabilitatea şi previzibilitatea fiscal-bugetară
pe termen lung. Unele state – cum ar fi
Ungaria, Polonia şi România – au demarat
deja procesul de stabilire a unor ţinte
credibile pe termen mediu. Ca rezultat, apar
mai puţine surprize în politica fiscal-bugetară
şi se reduce volatilitatea ciclurilor de
afaceri. Astfel, existenţa acestor cadre de
politici urmează să reducă primele de
riscuri de ţară şi să contribuie la
accelerarea restabilirii economiei.
Totuşi, chiar dacă pagubele cauzate de criză
au fost reparate rapid, nivelul general al
primelor de risc va rămâne, probabil, mai
înalt decât înainte. Aceasta va reţine
ritmul creşterii economice potenţiale, fiind
o provocare majoră pentru statele cu
economie emergentă. De aceea, vor fi
necesare politici de accelerare a
schimbărilor structurale, ce ar duce la
dezvoltarea sectoarelor şi serviciilor mai
puţin dependente de capitalul străin, la
îmbunătăţirea performanţelor de export şi la
recâştigarea încrederii investitorilor
internaţionali, mai reţinuţi acum. În multe
state cu economie emergentă – de altfel, ca
şi în întreaga Europă continentală –
ajustarea la realităţile lumii post-criză va
impune o mai mare flexibilitate a pieţelor
muncii şi o liberalizare în continuare a
pieţelor de bunuri şi servicii pe întreg
teritoriul Uniunii Europene.
Impulsionarea relansării economice pe
pieţele emergente va depinde, deci, de
acţiunile întreprinse de autorităţi. Este
necesară o combinaţie a unei abordări ferme
şi pro-active pentru a reduce nesiguranţa
din sistemul financiar, eforturi pentru
asigurarea unui mediu propice afacerilor şi
eficientizarea cadrului de politici ce ar
reduce incertitudinile, precum şi sporirea
gradul de flexibilitate structurală, care să
asigure o creştere economică potenţială mai
mare. În ultimă instanţă, opinia pieţei
despre aceste reforme va determina viteza cu
care statele cu economiile emergente din
Europa vor reveni la un nivel adecvat de
intrări de capital care să corespundă
necesităţilor arzătoare asociate proceselor
de convergenţă a veniturilor şi integrare
economică. Astfel, în timp ce au sporit
provocările cu care se confruntă statele cu
economii emergente - au crescut, totodată,
şi recompensele pentru promovarea unor
politici sănătoase.