|   25 aprilie 2019 
DECLARAȚIE
 
PENTRU PRESĂ Volodymyr Tulin, Reprezentantul Permanent 
al Fondului Monetar Internaţional (FMI) īn Moldova, a difuzat astăzi la Chişinău 
următoarea declaraţie:  "Fondul Monetar Internațional a acordat 
īntotdeauna o importanță deosebită aspectului ce ține de independența 
instituțională a băncilor centrale și independența lor īn promovarea 
politicilor. Un cadru robust și competent de guvernanță a băncii centrale și o 
poziție financiară puternică īn bilanțul contabil 
constituie o garanție
a stabilității 
prețurilor și stabilității sectorului financiar-bancar, factori fundamentali 
pentru o dezvoltare economică durabilă.  Reforma cadrului legislativ realizată după 
criza bancară din anul 2014 a fost susținută de FMI și a dus la consolidarea 
cadrului de guvernanță a Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și la fortificarea 
autonomiei sale. Actualmente, cadrul de guvernanță se bazează pe mecanisme 
adecvate, dacă ne referim la procedurile de revocare a conducerii BNM. Ce ține de 
convertirea creditelor de urgență, acordate băncilor cu probleme īn anii 
2014-2015, īn hārtii de valoare de stat, aceasta este absolut necesară īn 
vederea asigurării viabilității bilanțului contabil al BNM și, prin urmare, a 
capacității Băncii Naționale de a realiza mandatul de menținere a stabilității 
prețurilor și a stabilității financiare. Īn continuare, este esențial de 
protejat rezultatele obținute cu mult efort și de evitat orice inițiative care 
ar duce la degradarea mecanismelor de siguranță existente, care asigură 
funcționalitatea băncii centrale. FMI va monitoriza īndeaproape evoluțiile din 
acest domeniu". 
 |