TOKHIR MIRZOEV: FMI NU AŞTEAPTĂ NOI
NEGOCIERI CU GUVERNUL MOLDOVEI REFERITOR LA TVA LA ZAHĂR
30.06.2011
Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu aşteaptă reluarea negocierilor cu
Guvernul Moldovei referitor la majorarea TVA la zahăr, care va intra în vigoare
în 2012.
Solicitat de corespondentul INFOTAG, reprezentantul permanent al FMI în RM,
Tokhir Mirzoev, a spus că „problemele politicii fiscale au fost discutate în mai
în timpul aflării la Chişinău a misiunii de evaluare Fondului”.
„La mijlocul lunii iulie va avea loc şedinţa Consiliului de directori ai FMI
privind examinarea celei de-a treia evaluări a programului Moldovei cu FMI,
inclusiv şi măsurile politicii, care au fost convenite în luna mai”, a spus el.
Potrivit lui, discuţiile principale ale experţilor misiunii FMI cu Guvernul
asupra majorării TVA la zahăr de la 8% la 20% în anul 2012 au fost purtate în
timpul aflării misiunii Fondului în Moldova.
„La etapa actuală nu se prevede vreo modificare a înţelegerilor în această
privinţă. De obicei, astfel de discuţii sînt purtate în contextul vizitelor
misiunii de evaluare a FMI”, a remarcat Mirzoev.
Reprezentantul permanent al FMI în RM a spus că Fondul şi Guvernul au ajuns
la înţelegerea că în 2012 TVA la zahăr va fi majorată pînă la 20% şi că din anul
viitor statul va restitui TVA pentru utilaje şi tehnologii sub formă de
investiţii.
INFOTAG precizează: Majorarea TVA la zahăr de la 8% la 20% este prevăzută în
proiectul Politicii fiscale a RM pe anii 2012-2014. Ministerul Finanţelor
susţine că majorarea impozitului este necesară pentru a urma recomandările FMI
privind unificarea cotelor TVA, precum şi pentru a majora încasările fiscale la
bugetul de stat. Ministerul prognozează o creştere „fiscală” de circa 101 mil.
lei din majorarea TVA la zahăr pînă la 20%. Specialiştii din complexul sfeclei
şi zahărului însă consideră că această sumă este majorată de două ori, afirmînd
că încasările vor creşte doar cu 30-40 mil. lei.
Sursa
|