În perioada de criză economică,
ţările adesea au nevoie de finanţare, care să le ajute să depășească
problemele legate de balanța de plăți. Din momentul introducerii de
către FMI a Acordului Standby (SBA) în iunie 1952, statele membre au
recurs frecvent la acest instrument, acesta fiind unul din instrumentele
de bază de creditare oferite de FMI atât pentru piețele în curs de
formare, cât și pentru statele cu economie dezvoltată. Ratele de
creditare în baza Acordului Standby nu sunt concesionale, deşi dobânzile
aplicate sunt, aproape întotdeauna, mai mici în comparație cu cele
aplicate pe piața privată de capital. În anul 2009, instrumentul SBA a
fost modernizat, de rând cu un spectru mai larg de instrumente ale FMI,
devenind și mai flexibil şi receptiv la necesitățile ţărilor membre.
Condițiile au fost uniformizate și simplificate, suma imediat
disponibilă a fost majorată, limitele de creditare au fost majorate de
două ori, ca răspuns la criza financiară globală. În plus, acest cadru
nou de creditare oferă posibilitatea unui acces mai larg la finanțare în
baza acordurilor de precauție.
Creditarea
adaptată la necesitățile ţărilor-membre
Cadrul SBA asigură o reacție
promptă a FMI în ce privește acoperirea nevoilor de finanțare externă
ale statelor-membre și acordarea sprijinului pentru promovarea măsurilor
de politici menite să le ajute acestor state să depășească criza și să
revină pe calea unei dezvoltări economice durabile.
Eligibilitatea.
Toate statele-membre care au nevoie de finanțare externă sunt eligibile
pentru a beneficia de creditare în baza SBA, în conformitate cu
politicile FMI. Cu toate acestea, facilitatea SBA este folosită mai des
de țările membre cu venituri medii (şi, mai recent, de statele cu
economii avansate), deoarece statele cu venituri mici au la dispoziție o
varietate de instrumente concesionale adaptate nevoilor lor.
Durata.
Acordurile SBA sunt flexibile ca durată şi, de obicei, cuprind o
perioadă de la 12 până la 24 luni, dar nu mai mult de 36 luni, în
funcție de genul de probleme pe termen scurt, legate de balanța de
plăți, ce urmează a fi soluționate.
Condițiile de creditare.
Accesul la resursele financiare FMI în baza mecanismului SBA se acordă
în funcție de necesarul de finanțare al unei țări, capacitatea de
rambursare a creditului și istoria relațiilor statului respectiv cu FMI,
în contextul creditării. În limitele stabilite, SBA oferă flexibilitate
în ceea ce privește volumul de finanțare şi perioada de acordare a
creditului, pentru a satisface necesitățile statelor beneficiare.
Acordurile SBA sunt acordate în următoarele regimuri:
-
Acces normal. Plafonul de
creditare a fost dublat în 2009, pentru a oferi statelor acces la un
volum de finanțare echivalent cu până la 200 procente din cota
statului respectiv pentru oricare perioadă de 12 luni și un acces
cumulativ de până la 600 procente din cota țării, pe toată durata de
implementare a programului, excluzând suma rambursărilor
planificate.
-
Acces excepţional. În
baza politicii sale privind accesul excepțional, FMI poate acorda,
de la caz la caz, împrumuturi în volume ce depășesc limitele
standard, însă în acest caz se va impune o evaluare aprofundată din
partea Consiliului de directori executivi al FMI. Pe parcursul
actualei crize economice globale, ţările care au avut nevoie de
finanțare urgentă au recurs la resursele SBA în baza accesului
excepțional.
-
Access la finanțare cu posibilitatea de concentrare
a resurselor în perioada inițială. Noul
cadru SBA asigură flexibilitate sporită în ceea ce privește
acordarea unor volume mari de finanțare în perioada inițială, atunci
când acest lucru se justifică prin existența unor politici
consolidate și este impus de caracterul necesităților de finanțare
ale țării.
-
Acces rapid. FMI poate
accelera acordarea resurselor SBA în baza Mecanismului de finanțare
în regim de urgență, care permite aprobarea a astfel de credite în
termeni foarte restrânși. Acest mecanism a fost utilizat de câteva
ori în timpul crizei recente.
Accesul preventiv.
Noul cadru SBA a extins gama de instrumente de tip preventiv ce oferă
acces sporit la creditare (HAPA), care constituie mecanisme de asigurare
împotriva unor necesități de finanțare potenţiale extrem de mari.
Acordurile de tip preventiv sunt utilizate atunci, când ţările nu
intenţionează să recurgă la sumele aprobate, dar își păstrează opţiunea
de a face acest lucru în caz de necesitate.
Condiţii mai
puţine, accent pe obiective
Atunci când o ţară se împrumută
de la FMI, ea se obligă să-și ajusteze politicile economice pentru a
depăşi problemele care au determinat-o să caute finanţare. Aceste
angajamente, inclusiv condiţiile concrete, sunt descrise în scrisoarea
de intenţie a statului-membru (care adesea include un Memorandum cu
privire la politicile economice şi financiare).
Bazându-se pe eforturile
anterioare, FMI a actualizat condițiile de creditare, pentru a pune
accent pe criterii care sunt observabile şi măsurabile:
Condiţii cantitative.
Progresul înregistrat de statele membre este monitorizat cu ajutorul
unor ținte cantitative (criterii de performanţă cantitativă şi ținte
indicative). Debursările efective din partea FMI sunt condiţionate de
respectarea criteriilor de performanţă cantitativă, cu excepţia
cazurilor în care Consiliul de directori executivi al FMI decide să
accepte derogările de la respectarea acestora. Drept exemplu putem aduce
țintele privind rezervele internaţionale şi deficitul bugetar sau
datoria de stat, în funcție de obiectivele programului.
Măsuri structurale.
Din noul cadru SBA au fost eliminate criteriile de performanta
structurală. În schimb, progresul în implementarea măsurilor
structurale, care sunt de importanță crucială pentru atingerea
obiectivelor programului, este evaluat într-un mod holistic, inclusiv
prin criterii de referinţă în domeniile cheie de politici, în contextul
evaluărilor de program.
Frecvență evaluărilor.
Revizuirile periodice efectuate de către Consiliul de directori
executivi al FMI joacă un rol deosebit de important în evaluarea
rezultatelor obținute în cadrul programului și permite adaptarea
programului în funcție de evoluțiile economice. Cadrul SBA permite
flexibilitate în ceea ce privește frecvența revizuirilor, în funcție de
calitatea politicilor statului și natura necesităților de finanțare.
Termenele de
creditare
Rambursarea.
Termenul de rambursare a resurselor împrumutate în cadrul SBA survine în
3Ľ -5 ani de la acordarea creditului, ceea ce înseamnă că fiecare plata
este rambursată în opt tranșe trimestriale egale, începând cu momentul
expirării a 3Ľ ani de la data acordării fiecărei plăți concrete.
Rata de creditare.
Rata de creditare este legată de rata dobânzii stabilită de FMI în baza
condițiilor pe piața globală, cunoscută sub numele de rată de bază, care
este legată, la rândul său, de rata dobânzii la drepturile speciale de
tragere (DST). În prezent, rata de bază este egală cu rata dobânzii la
DST plus 100 puncte de bază. Pentru împrumuturile mari se aplică o
dobândă suplimentară de 200 puncte de bază, achitată la valoarea
creditului restant ce depășește 300 procente din cotă. În cazul în care
și după trei ani creditul depășește nivelul de 300 procente din cotă,
această dobândă suplimentară crește până la 300 puncte de bază, scopul
fiind să descurajeze utilizarea de durată și în volume mari a resurselor
FMI.
Taxa de angajament.
Pentru resursele utilizate în cadrul Acordului Standby, se percepe o
taxă de angajament, achitată la începutul fiecărei perioade de 12 luni,
pe sumele care ar putea fi utilizate în acea perioadă (15 puncte de bază
pentru sumele alocate în mărime de până la 200 procente din cotă, 30
puncte de bază la sumele în mărime de la 200 procente și până la 1,000
procente din cotă și 60 puncte de bază pentru sumele ce depășesc 1,000
procente din cotă). Aceste taxe se restituie în cazul în care sumele
sunt împrumutate în cursul perioadei relevante. Drept urmare, în cazul
în care statul împrumută întreaga suma acordată în baza Acordului SBA,
taxa de angajament se restituie integral. Cu toate acestea, taxa nu se
restituie în cazul unui Acord Standby de tip preventiv, atunci când țara
nu accesează fondurile alocate.
Taxa de deservire.
Pentru fiecare sumă trasă se aplică o taxă de deservire în valoare de 50
puncte de bază.