Atunci când un stat-membru împrumută bani de la Fondul Monetar Internaţional, politicile promovate în statul respectiv devin obiectul unui scrutin mai minuţios. Odată ce ţara finalizează programul susţinut financiar de FMI, poate fi iniţiat procesul cunoscut sub denumirea de monitorizare post-program (MPP). Monitorizarea post-program este un proces care vizează toate statele-membre cu un nivel substanţial de datorie faţă de organizaţie, după expirarea programelor susţinute de FMI. Monitorizarea aprofundată are ca scop asigurarea în continuare a viabilităţii cadrului economic al ţării şi alertarea timpurie cu privire la politicile care ar putea periclita viabilitatea statului pe plan extern şi, respectiv, capacitatea statului respectiv de a rambursa datoria faţă de FMI. În caz de necesitate, experţii FMI consultă autorităţile privind acţiunile de politici menite să corecteze dezechilibrele macroeconomice.

Datorită finanţării din partea FMI, statele-membre obţin spaţiul de manevră necesar pentru remedierea balanţei de plăţi. Autorităţile statului elaborează programe de politici care urmează a fi susţinute financiar de FMI. Procesul de elaborare se desfăşoară în strânsă conlucrare cu experţii Fondului. Suportului financiar în cadrul programului se acordă doar cu condiţia implementării eficace a politicilor. Revenirea ţării la stabilitatea economică şi financiară pe perioada implementării programului şi pe termen mediu garantează rambursarea fondurilor FMI, astfel încât mijloacele financiare respective să poată fi puse la dispoziţia altor state-membre. Monitorizarea post-program are drept scop acordarea asistenţei pentru asigurarea viabilităţii economiei naţionale după expirarea programului susţinut de FMI.

Criteriile pentru efectuarea monitorizării post-program

Se presupune că statul-membru va fi supus monitorizării post-program după expirarea programului susţinut de FMI, dacă datoria faţă de organizație depăşeşte 200 procente din cota statului respectiv şi statul-membru nu este implicat în niciun program susţinut de FMI.

În unele cazuri, este posibil ca monitorizarea post-program să nu fie necesară, chiar dacă datoria faţă de FMI depăşeşte 200 procente din cotă. Astfel de situaţii se atestă atunci, când se preconizează încheierea unui acord de împrumut sau de susţinere a programului autorităţilor, cu monitorizare din partea FMI, în cel mult şase luni de la expirarea programului curent, sau atunci, când statul este stabil din punct de vedere al politicilor şi al poziţiei externe.

În unele cazuri, monitorizarea post-program poate fi necesară chiar dacă datoria faţă de FMI nu depăşeşte 200 procente din cotă. Aceasta se întâmplă atunci, când evoluţiile de ordin economic pun sub semnul întrebării progresul ţării pe calea asigurării viabilităţii externe.

Termene

Consiliul de directori executivi al FMI, care întruneşte 24 membri, poate decide cu privire la iniţierea monitorizării post-program a unui stat-membru în orice moment, pe parcursul derulării programului sau după expirarea acestuia. Cu toate acestea, astfel de decizii se iau, de regulă, în timpul ultimei revizuiri a programului, atunci când se preconizează, că datoria ţării va depăşi pragul de 200 procente din cotă.

Procedura de monitorizare post-program

În cadrul procesului de monitorizare post-program, statele-membre poartă consultări formale mai frecvente cu FMI decât în cadrul procesului standard de supraveghere generală, punându-se accent deosebit pe politicile macroeconomice şi structurale ce pot afecta viabilitatea externă a ţării. De regulă, pe parcursul a 12 luni au loc două consultări în cadrul procesului de monitorizare post-program; rapoartele experţilor FMI privind consultările date sunt discutate şi aprobate la şedinţele Consiliului de directori executivi al FMI.

Regimul de monitorizare post-program rămâne în vigoare până când nivelul datoriei scade sub pragul de 200 procente din cotă. Cu toate acestea, Consiliul de directori executivi al FMI poate fi de acord să pună punct monitorizării post-program, chiar înainte ca datoria să scadă până sub 200 procente din cotă, dacă statul promovează politici durabile şi poziţia externă a ţării este stabilă. În cazul în care se decide că este necesară monitorizarea post-program a ţării, chiar dacă datoria acesteia nu depăşeşte 200 procente din cotă, monitorizarea se efectuează, în mod normal, pe parcursul unui an.