Comunicat de presă - 19.06.2013
O nouă Misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi-a început activitatea în Republica Moldova
Prim-ministrul Iurie LEANCĂ a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii FMI în cadrul căreia au fost discutate aspectele ce vizează cooperarea bilaterală în perioada următoare, în mod special fiind abordate subiectele de pe agenda misiunii FMI care se va afla în Republica Moldova, în perioada 19-24 iunie curent.
La întrevedere au mai participat: vicepremierul, ministrul Economiei Valeriu LAZĂR, ministrul Finanţelor Veaceslav NEGRUŢA, ministrul Educaţiei Maia SANDU, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei Valentina BULIGA, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Vasile BUMACOV, ministrul Sănătăţii Andrei USATÎI şi Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei Dorin DRĂGUŢANU.
În debutul întrevederii, Nikolay GUEORGUIEV, şeful misiunilor FMI care au activat pe parcursul ultimilor 4 ani în R.Moldova, a prezentat noua echipă a misiunii în frunte cu Max ALIER, funcţionar în Departamentul European al FMI. Nikolay GUEORGUIEV a specificat că, în următoarele luni, vor avea loc schimbări şi în echipa Oficiului permanent al FMI la Chişinău.
Reprezentantul oficial al FMI a adresat felicitări Premierului Iurie LEANCĂ cu ocazia învestirii în această funcţie, exprimându-şi convingerea că noua echipă a FMI va colabora la fel de deschis şi eficient cu Guvernul R.Moldova, astfel încît, cu eforturi comune, să fie elaborat un nou program de cooperare care să asigure realizarea obiectivelor propuse.
„Obiectivul principal este menţinerea stabilităţii macroeconomice şi promovarea reformelor în Republica Moldova, care vor asigura creşterea economică, iar aceasta, la rîndul său, va crea o bază solidă pentru creşterea nivelului de viaţă a oamenilor", a subliniat Nikolay GUEORGUIEV.
Noul şef al misiunii FMI în R.Moldova, Max ALIER a menţionat că instituţia pe care o reprezintă se va axa şi în continuare pe subiecte de interes comun în vederea depăşirii provocărilor şi realizării obiectivelor stabilite în cooperarea cu Republica Moldova.
Prim-ministrul a dat o apreciere înaltă activităţii şefului misiunilor FMI în R.Moldova Nikolay GUEORGUIEV, exprimând gratitudine pentru munca sa şi pentru sprijinul constant acordat ţării noastre. Totodată, Şeful Executivului a salutat noua echipă a FMI şi a dat asigurări că Guvernul R.Moldova rămâne a fi deschis şi cooperant în relaţiile cu această instituţie financiară importantă.
„Obiectivele FMI sunt exact şi ale Guvernului R.Moldova - să asigurăm stabilitatea macroeconomică şi o dezvoltare durabilă a ţării. În acest sens, ne propunem să continuăm cooperarea eficientă cu FMI, asigurând previzibilitatea necesară pentru un dialog constructiv. Revenirea la normalitate în relaţiile cu FMI este foarte importantă şi oferă credibilitate pentru ţara noastră, inclusiv în relaţiile cu alţi parteneri externi", a spus Prim-ministrul.
Membrii Cabinetului de Miniştri au menţionat importanţa şi rolul FMI în promovarea reformelor şi asigurarea creşterii economice a R.Moldova. În context, vicepremierul Valeriu LAZĂR a menţionat că, în pofida dificultăţilor din ultima perioadă, R.Moldova a înregistrat, în I trimestru al anului 2013, o creştere economică de 3,5%, dar şi a procesului investiţional. Totodată, ministrul Economiei a precizat că, pentru o dezvoltare durabilă, este necesară elaborarea unor politici eficiente ce ar diminua efectele negative ale factorilor externi asupra situaţiei macroeconomice. În acest sens, expertiza şi asistenţa partenerilor din cadrul FMI este deosebit de valoroasă pentru ţara noastră.
În perioada 19-24 iunie curent, misiunea FMI va purta discuţii cu autorităţile R.Moldova în scopul evaluării situaţiei macroeconomice în ţara noastră, a revizuirii Programului susţinut în baza Mecanismului Extins de Creditare / Mecanismului de Finanţare Extinsă, precum şi elaborării propunerilor pentru un nou Program de asistenţă.