AP FLUX
18 septembrie 2002
Misiunea FMI si-a exprimat igrijorarile in legatura cu situatia economica
din Republica Moldova
Negociatorul principal al Fondului Monetar International (FMI) cu Republica
Moldova, Marta Castello Branco, consilier in Departamentul Europa II, este de
parerea ca bugetul anului 2002 va avea de suportat grave presiuni in ultimul
trimestru al anului, iar Guvernul va trebui sa depuna mari eforturi in perioada
respectiva pentru a corela cheltuielile cu nivelul de venituri.
"Daca nu se va reusi deetatizarea cu succes a Moldtelecom-ului, privatizare care
nu stiu daca va avea loc, Guvernul se va confrunta cu un grav deficit bugetar,
in conditiile in care bugetul pentru 2002 avea in vedere si venituri de la
privatizarea intreprinderilor din domeniul electroenergetic", a apreciat astazi
intr-o conferinta de presa de bilant al vizitei efectuate la Chisinau Marta
Castello Branco.
O alta ingrijorare a expertilor FMI se refera la nivelul scazut de crestere a
exporturilor Republicii Moldova. Potrivit datelor statistice, in prima jumatate
a anului curent Moldova a realizat o crestere a exporturilor de doar 11 la suta,
fata de nivelul importurilor, care a crescut cu circa 19%.
"Nu stim cum sa explicam mai convingator autoritatilor de la Chisinau cat este
de important ca sa incurajeze investitiile straine", a spus la randul sau
reprezentantul permanent al FMI la Chisinau, Edgardo Ruggiero. In opinia
demnitarului, guvernul ar trebui sa ia masuri mai hotarate in vederea
simplificarii regulilor in economie si sa elimine atitudinea arbitrara a
inspectiei fiscale in relatiile cu contribuabilii.
Referitor la proiectul Legii bugetului pentru 2003, misiunea a apreciat ca
acesta corespunde in mare parte Memorandumului de intelegeri cu FMI. Totodata,
expertii FMI s-au aratat profund ingrijorati de intentia guvernului de a micsora
ratele unor impozite. "Nu putem calcula exact cu cat ar putea creste numarul de
contribuabili, stim insa cu certitudine ca veniturile fiscale vor scadea drastic
in urma acestor masuri", a apreciat Marta Castello Branco. In opinia acesteia,
nu este momentul pentru a implementa, incepand cu anul 2003, modificari
esentiale in politica fiscala a Republicii Moldova.
Expertii FMI s-au aflat la Chisinau in perioada 9-18 septembrie, intr-o misiune
de consultanta. In luna octombrie la Chisinau se asteapta o noua misiune a
Fondului, care va evalua in ce masura si-a onorat Executivul angajamentele
asumate fata de organismele internationale.
Directorul adjunct al Diviziunii B in Departamentul Europa II, Marta
Castello-Branco a declarat miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca FMI
este "absolut impotriva anularii inspectiei inainte de expeditie a marfurilor".
Potrivit ei, daca va incepe introducerea scutirii de inspectie inainte de
expeditie, va fi micsorata posibilitatea de marire a veniturilor. Ea a negat ca
ar fi avut un acord cu oficialii de la Chisinau in vederea anularii acestui
serviciu.
Marta Castello-Branco a mentionat ca existenta unei presiuni din partea
sectorului privat de a anula acest program ofera FMI posibilitatea sa creada ca
"programul respectiv are succes". In urma examinarii activitatii inspectiei
inainte de expeditie s-a observat ca a sporit exportul. "Nu consideram ca este
corect sa abandonam acum un program eficient", a subliniat Castello-Branco.
Ea a mai spus ca orice probleme tehnice care apar in vederea implementarii
acestei inspectii pot fi solutionate cu administratia companiei care ofera
aceste servicii. "Toate programele de inspectie inainte de expeditie din lume
sunt prevazute initial ca o etapa de trecere. Ele sunt intrerupte doar in cazul
in care vama tarii este pregatita sa indeplineasca acest serviciu. Inspectia
poate sa dureze 2-5 ani, si nu 6 luni", a precizat Cartello-Branco.
La sfarsitul lunii august curent, Guvernul a expediat FMI decizia sa protocolara
prin care solicita initierea negocierilor pentru excluderea din memorandum a
obligativitatii aplicarii inspectiei inainte de expeditie a marfurilor.
Conform Raportului Comisiei interdepartamentale asupra evaluarii activitatii
desfasurate de compania SGS, inspectia inainte de expeditie "nu a contribuit
esential la majorarea defalcarilor in buget si la solutionarea problemelor ce
tin de contrabanda".
Marta Castello-Branco s-a aflat in Republica Moldova, in perioada 10-18
septembrie, intr-o vizita de lucru.
Info-Prim, FLUX
Sursa:
http://www.azi.md/news?ID=20768
|