Pieţele emergente ale Europei: Puncte fierbinţi sau ba? 

Michael Deppler 

Experţii din domeniul depistării crizelor tot mai des arată spre economiile de piaţă în curs de dezvoltare din Europa, calificându-le drept următoarele care vor deraia. Ei sugerează că după ce acestea s-au deschis pentru pieţele globale de capital în încercarea de a progresa rapid spre nivelul veniturilor din Europa Occidentală, unele economii din Ţările Baltice şi din Europa Centrală şi de Sud-Est sunt acum într-o poziţie precară.  

Aceasta ar putea fi aşa, dar hai să privim, totuşi, şi situaţia în ansamblu. Este evident că la unele ţări apar, se pare, aceleaşi simptoame ca şi la un şir de state din Asia înainte de criza financiară din acea regiune un deceniu în urmă. Simptoamele comune sunt deficitele tot mai mari ale contului curent finanţate din fonduri externe şi volumul înalt şi în creştere al datoriilor sectorului privat. Totodată, unele din ţările cu cei mai pronunţaţi indicatori au adoptat regimuri valutare cu rată de schimb fixă.  

Dar, în graba lor de a compara această regiune a Europei cu ţările asiatice de până la criza financiară, criticii scapă din vedere câteva diferenţe importante. În primul rând, lumea a progresat. Încrederea în abilitatea de gestionare a politicilor în economiile de piaţă în curs de dezvoltare este mult mai mare decât un deceniu în urmă. Astfel, politicile interne şi cadrul lor de operare sunt mai puternice şi mult mai transparente, acest fapt constituind rezultatul direct al lecţiilor însuşite de întreaga lume după crizele trecute. Respectiv, încrederea investitorilor în ţările din această regiune a rezistat la două şocuri mondiale recente. În al doilea rând, investitorii se simt mai încrezători graţie statutului de membru actual sau potenţial al Uniunii Europene, caracteristic mai multor economii în curs de dezvoltare din Europa. Încrederea este şi mai mare în astfel de domenii ca drepturile de proprietate, politici economice corecte, cadrul de reglementare, precum şi tratamentul imparţial al investitorilor locali şi străini. În consecinţă, investitorii străini şi-au deschis portmoneele, mizând şi pe o rentabilitate foarte înaltă a capitalului investit. Totodată, în mare parte, intrările de capital sunt pe termen lung.  

Deficitele mari ale contului curent sunt o consecinţă firească a acestui proces. Intrările de capital stimulează cererea pentru importuri. Perspectivele majorării veniturilor reale încurajează creşterea consumului, care sporeşte şi mai mult cererea pentru importuri. Cu toate acestea, cu trecerea timpului, investiţiile vor duce la majorarea exporturilor, iar nivelul consumului trebuie să se stabilizeze, contribuind la menţinerea şi, eventual, micşorarea deficitului contului curent.

Înseamnă oare aceasta că putem, între timp, să nu dăm nici o atenţie deficitelor mari ale contului curent? Sigur că nu. Devine tot mai dificil de a estima cât de mult pot creşte deficitele contului curent în contextul actual al globalizării şi transparenţei fără ca să fie pusă în pericol durabilitatea acestuia. Cu toate acestea, nivelurile din unele ţări sunt mult prea înalte, constituind, în unele cazuri, o cincime din venitul naţional. Putem presupune că investitorii străini pe termen lung evaluează, în general, corect riscurile legate de implicarea lor pe pieţele respective. Totodată, aceasta nu este neapărat adevărat în cazul investitorilor cu cerinţe mai mari privind lichiditatea, sau în cazul aşteptărilor privind creşterea veniturilor populaţiei. Asemenea atitudini denotă doar o miză nejustificată pe finanţarea din exterior şi o vulnerabilitate în caz de sistare a finanţării externe.

Mai la general, cerinţele tot mai mari ale non-rezidenţilor trebuie să fie satisfăcute – ceea ce cu timpul va necesita o ameliorare continuă şi a altor componente ale contului curent. Unica întrebare care apare este dacă aceasta se va întâmpla în mod firesc sau forţat, din cauza schimbării bruşte a comportamentului investitorilor. Indiferent de situaţie, însă, factorii de decizie asupra politicilor trebuie să combată orice excese şi să se pregătească pentru o astfel de răsturnare de situaţie.  

În acest context, recomandările Fondului Monetar Internaţional se bazează pe trei piloni. 

‘Nu faceţi rău.’ Politicile macroeconomice nu trebuie să stimuleze creşteri bruşte ale cererii sectorului privat. În esenţă, aceasta înseamnă că ţările trebuie să-şi planifice bugetele în aşa fel ca să rămână spaţiu amplu pentru a face faţă unei creşteri a cererii din sectorul privat şi să prevadă rezerve ce ar stăvili crizele posibile. Astfel, scutirile de impozite şi distorsiunile fiscale introduse de unele ţări sunt un pas în direcţia greşită. Ele doar agravează problemele, atrăgând şi mai multe intrări de capital. Ele subminează efectul soluţiei propuse, slăbind bugetul şi distorsionând stimulentele economice. De obicei, aceste facilităţi vizează bunurile nevandabile, în special fondul locativ. Sectorul public trebuie, de asemenea, să aplice politici precaute privind veniturile, pentru a limita riscul reducerii productivităţii în urma majorării salariilor. Toate acestea sunt deosebit de importante în ţările care au decis să aplice rate de schimb fixe, renunţând astfel la utilizarea aprecierii valutare în calitate de instrument de control al cererii. Deoarece alternativa acestora – şi anume, politicile monetare stricte – este dificil de realizat în condiţiile pieţelor de capital liberalizate, noi subliniem importanţa restricţiilor fiscale.  

‘Ai încredere, dar verifică.’ Existenţa unui sector financiar solid şi bine supravegheat este o condiţie obligatorie. Ţările trebuie să-şi actualizeze standardele prudenţiale şi să se asigure că acestea sunt aplicate cu rigurozitate. Deciziile de creditare trebuie să fie ancorate în aşteptările realiste ale celor ce iau împrumuturi şi ale creditorilor şi să permită formarea rezervelor considerabile în ţările cu rate fixe de schimb valutar, pentru cazurile în care va fi necesară o rată a dobânzii mai înaltă. Evaluările frecvente şi oportune ale riscurilor sunt vitale.

 ‘Reforme ce încurajează creşterea.’ Ţările trebuie să-şi continue reformarea instituţiilor sale şi să dea asigurările necesare investitorilor străini că aşteptările lor de profituri înalte se vor realiza. Astfel, ţările trebuie să meargă înainte cu reformarea pieţelor de bunuri şi ale factorilor de producţie pentru a fortifica productivitatea, pentru a spori flexibilitatea şi competitivitatea şi a asigura condiţii similare pentru bunurile vandabile şi nevandabile.  

Calea spre convergenţa economică este plină de provocări, dar într-o lume globalizată, ea nu trebuie neapărat să fie parcursă lent. În prezent, economiile în curs de dezvoltare din Europa se bucură de beneficiile reformelor din trecut manifestate prin creştere economică sporită, îmbunătăţirea rapidă a nivelului de trai şi încrederea investitorilor. Totuşi, comportamentul sectorului privat poate devia şi cauza răsturnări de situaţie neaşteptate. Ţările trebuie să continue reformele şi să formeze rezerve care ar ameliora efectul şocurilor. Merită să se aplice măsuri de prevenire în prezent pentru a evita eforturi majore de remediere a situaţiei în viitor.  

Autorul este Directorul Departamentului European al Fondului Monetar Internaţional.