Moldova & IMF IMF Activities Publications Press Releases



CUVÂNTUL DE SALUT AL DLUI JOHAN MATHISEN, REPREZENTANTUL PERMANENT
AL FONDULUI MONETAR INTERNAŢIONAL ÎN MOLDOVA
 

Doamnelor şi domnilor,

Pentru mine este o onoare să mă aflu aici astăzi şi să fiu unul dintre cei care Vă salută. Îmi face deosebită plăcere faptul că subiectul-cheie al acestui seminar este respectarea cerinţelor de precauţie privind clientela, deoarece cunoaştem din experienţă că respectarea de către instituţiile financiare locale a cerinţelor de precauţie privind clientela, precum şi asigurarea unui grad înalt de transparenţă joacă un rol crucial în lupta eficace cu spălarea banilor şi finanţarea terorismului.

Cu siguranţă vorbitorii din cadrul seminarului vor discuta subiectul dat în cele mai mici detalii. Eu mă limitez să afirm că respectarea cerinţelor de precauţie privind clientela trebuie să facă parte din procedurile standard la stabilirea oricărui tip de relaţii de afaceri între instituţiile financiare şi clienţii lor; desigur, acest principiu capătă o relevanţă deosebită în cazul suspiciunilor legate de activităţile de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului. Deci, munca Dvs. este foarte importantă, deoarece multe dintre metodele aplicate de criminali pentru a spăla banii sau a finanţa terorismul presupun folosirea sistemelor financiare pentru realizarea transferurilor de fonduri. Instituţiile financiare, în special băncile, sunt cele mai expuse abuzurilor de acest gen. Pentru a se proteja, pentru instituţiile financiare este esenţial să dispună de mecanisme şi proceduri de control adecvate care să le permită să fie la curent cu cine au de a face. Respectarea cerinţelor de precauţie privind clientela nouă şi cea existentă constituie o parte-cheie a acestor mecanisme şi proceduri de control.

Din punctul de vedere al FMI, organizaţie din care fac parte, practic, toate statele lumii, problemele cauzate de activităţile de spălare a banilor au un caracter global. Mulţi dintre criminali folosesc în avantajul lor diferenţele dintre legislaţia şi sistemele naţionale de prevenire şi combatere a spălării banilor, preferând jurisdicţii cu mecanisme de control slab dezvoltate şi ineficiente, fapt care uşurează transferul fondurilor de care dispun. Dacă statele eşuează în eforturile de a preveni şi combate spălarea banilor într-un mod eficient, se poate crea o tradiţie de activitate criminală. Din aceste considerente, comunitatea internaţională consideră prioritară combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Obiectivele acestor eforturi comune sunt următoarele: protejarea integrităţii şi stabilităţii sistemului financiar internaţional, eliminarea posibilităţilor de acces la resurse pentru terorişti, şi impunerea barierelor în calea persoanelor implicate în activitate criminală să beneficieze în urma acesteia.

În mod special, FMI este îngrijorat de consecinţele spălării banilor şi finanţării terorismului asupra economiei statelor-membre. De aceea, în anul 2000 Fondul a acceptat sugestiile comunităţii internaţionale privind extinderea activităţii sale în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor. După evenimentele tragice din 11 septembrie, 2001, Fondul şi-a intensificat activitatea în acest domeniu şi l-a extins pentru a încorpora şi combaterea finanţării terorismului. Din riscurile examinate fac parte cele legate de asigurarea stabilităţii şi integrităţii instituţiilor financiare şi sistemelor financiare, volatilitatea sporită a fluxurilor de capital internaţionale, şi efectele negative asupra investiţiilor străine directe.

FMI contribuie la eforturile internaţionale pe câteva căi importante, în corespundere cu domeniile-cheie de competenţă. În calitate de instituţie care întruneşte, practic, toate statele lumii, bazată pe principii de colaborare, FMI este un for firesc pentru a efectua schimb de informaţie, pentru a elabora căi de abordare comune pentru a face faţă problemelor apărute şi pentru a promova politicile şi standardele dorite, toate aceste jucând un rol critic în combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. În afară de aceasta, experienţa bogată a FMI legată de realizarea evaluărilor în sectorului financiar, acordarea asistenţei tehnice în sectorul financiar, supravegherea sistemelor economice ale statelor-membre a avut un rol deosebit de mare la evaluarea gradului de conformare a statelor-membre la standardele privind combaterea şi prevenirea spălării banilor şi finanţării terorismului şi la elaborarea programelor care le-ar ajuta statelor-membre să elimine neajunsurile identificate.

Principalele trei domenii de activitate a FMI legate de prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului sunt: evaluările, elaborarea politicilor şi asistenţa tehnică. Un exemplu de evaluare care este cunoscută în Moldova este evaluarea punctelor forte şi punctelor slabe ale sectorului financiar, realizată în cadrul Programului de evaluare a sectorului financiar (FSAP), în cadrul căreia se efectuează şi o analiză a cadrului de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului. În ceea ce priveşte elaborarea politicilor, FMI deseori contribuie la stabilirea standardelor internaţionale pe care se bazează evaluările de acest gen. În cele din urmă, FMI acordă statelor-membre asistenţă tehnică substanţială pentru consolidarea cadrelor lor juridic, de reglementare, instituţional şi de supraveghere financiară în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului – iar seminarul dat este un exemplu de acest gen de asistenţă tehnică.

Pe măsură ce Republica Moldova se integrează tot mai mult în comunitatea financiară internaţională, îmbunătăţirea mecanismelor pentru respectarea cerinţelor de precauţie privind clientela cu scopul combaterii spălării banilor va deveni un obiectiv din ce în ce mai important. Vor spori nu numai pericolele legate de posibilitatea realizării acestor activităţi, dar şi beneficiile. În cazul Moldovei, beneficiile legate de existenţa unui sistem perfecţionat de prevenire şi combatere a spălării banilor vor juca un rol important la determinarea gradului de vulnerabilitate a sectoarelor comercial şi financiar ale statului la activitatea de spălarea a banilor. Reducerea vulnerabilităţilor percepute ar putea duce la două beneficii de natură economică. Unul este probabilitatea sporită a atragerii investiţiilor străine directe. Al doilea este ridicarea Moldovei in ratingul statelor cu riscuri percepute joase. La rândul său, aceasta poate duce la scăderea costurilor beneficiarilor de credite străini şi locali, suportate în cazul operaţiunilor pe piaţa moldovenească. Desigur, măsurile recente menite să îmbunătăţească cadrul juridic se vor solda cu un impact pozitiv substanţial în această privinţă, dar principalul impact economic se va simţi numai în urma implementării eficace a noii Legi cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a actelor normative aferente. Sper că acest seminar ne va ajuta să avansăm pe calea implementării eficace a noului regim de prevenire şi combatere a spălării banilor în Moldova. Vă urez, deci, succes şi sper ca acest seminar să fie unul productiv.