Moldova & IMF IMF Activities Publications Press Releases


 

19 iunie 2019

Volodymyr Tulin
Reprezentantul Permanent al FMI în Republica Moldova

DECLARAŢIE PENTRU PRESĂ 

O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de dl Ruben Atoyan se va afla în vizită de lucru la Chișinău în perioada 26 iunie – 10 iulie 2019.

Pe parcursul vizitei, misiunea va purta discuții cu autoritățile în contextul evaluării Programului susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecanismul de finanţare extinsă).

Misiunea va analiza evoluțiile recente din economie și progresul atins în implementarea programului, va actualiza prognoza macroeconomică și va discuta cu autoritățile despre politicile macroeconomice pe viitor.

***

Informație generală: Programul pe trei ani al autorităților moldovenești, susținut de FMI, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. El este finanțat printr-un credit în valoare totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere (DST) (sumă echivalentă cu circa 179 milioane dolari S.U.A. și cu cca ľ din cota deținută de Republica Moldova la FMI), din care 81,4 milioane DST (circa 112 milioane dolari S.U.A.) au fost deja debursate. Două treimi din suma creditului este acordată în baza Mecanismului extins de creditare (ECF), care prevede o rată a dobânzii egală cu zero până la finele anului 2018, o perioadă de graţie de cinci ani și jumătate și un termen de rambursare de 10 ani. Restul creditului este acordat în baza Mecanismului de finanţare extinsă (EFC), care prevede o rată anuală a dobânzii egală cu rata de bază a dobânzii pentru DST (la moment, 2,1 la sută), un termen de rambursare de 10 ani și o perioadă de graţie de patru ani și jumătate.