Moldova & IMF IMF Activities Publications Press Releases




 

Business Expert: Interviu cu Johan Mathisen, reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internaţional în Moldova
 

Johan Mathisen: Orice majorare a rezervelor, din punctul nostru de vedere, ar contribui la lupta cu inflatia


Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei a decis să mărească gradual  norma rezervelor obligatorii menţinute de bănci până la 22%. Credeţi că e suficientă o majorare de şase puncte procentuale pentru a stăpâni creşterea explozivă a inflaţiei  care a ajuns la 16,2%?

Orice majorare a rezervelor obligatorii menţinute de bănci, din punctul nostru de vedere, ar contribui la lupta cu inflaţia. Dar trebuie de văzut tabloul în ansamblu atunci, când este vorba de o măsură specifică de ordin administrativ, după cum este aceasta. Una din problemele mari cu care se confruntă Republica Moldova, în general, şi autorităţile monetare, în special, este că nu există o legătură suficient de puternică între rata dobânzii şi inflaţie, ceea ce noi numim mecanismul de transmisiune. Aceste mecanisme de transmisiune sunt foarte slabe. Şi una din principalele motive a acestei legături atât de slabe este excesul de lichiditate în economie. 

Deci întrebarea, cu cât ar trebui să fie mărite rezervele pentru a opri inflaţia este una empirică. Pentru că la orice nivel se analizează excesul de lichiditate şi se compară cu rezervele obligatorii. Pentru a îmbunătăţi acest mecanism de transmisiune şi a-l face mai eficient în lupta cu inflaţia, trebuie eliminat excesul de lichiditate. Majorarea normei rezervelor obligatorii este unul din instrumentele de natură să elimine surplusul de lichiditate.

O altă măsură este ceea ce a realizat Guvernul în anul trecut şi anume transferul conturilor trezoreriale la Banca Naţională.

Toate aceste măsuri sunt îndreptate spre îmbunătăţirea mecanismului de transmisiune, astfel încât Banca Naţională să fie mai bine echipată pentru a se lupta cu inflaţia. Problema este că majorarea rezervelor obligatorii va afecta în diferită măsură anumite bănci. Unele bănci dispun de o lichiditate mult mai mare decât altele, ceea ce înseamnă că în cazul majorării rezervelor obligatorii acestea s-ar putea confrunta cu nişte probleme. Alte bănci vor trebui fie să majoreze ratele dobânzilor la depozite, fie să caute alte modalităţi pentru a atrage resurse. Probabil, principalul mecanism la care se va apela vor fi  tranzacţiile pe piaţa interbancară. Nu s-a văzut o activitate prea puternică pe piaţa interbancară.

Dacă comparăm cu statele care recent au devenit membre ale Uniunii Europene, vedem că situaţia Moldovei se deosebeşte serios. Şi una din principalele probleme, după cum am menţionat anterior, este surplusul de lichiditate în sistemul bancar. Şi aceasta este o problemă nu numai pentru Moldova. De exemplu, în România norma rezervelor obligatorii pentru lei româneşti este de 20%, iar pentru valuta străină - 40%. Timp de mulţi ani ei au avut de luptat cu aceeaşi problemă cu care ne confruntăm noi acum. Şi au încercat să rezolve această problemă prin majorarea rezervelor obligatorii. Dacă vezi analiza la ceea ce s-a întâmplat, veţi vedea că a fost un mecanism util pentru a elimina de pe piaţă surplusul de lichiditate, astfel îmbunătăţind mecanismul de transmisiune, care la rândul său a fost folosit pentru lupta cu inflaţia şi, în consecinţă, inflaţia a coborât considerabil într-un termen foarte scurt.

Majorarea rezervelor obligatorii este un instrument monetar. În următoarele luni va fi o presiune inflaţionistă puternică generată de creşterea în continuare a preţurilor la gaze, energia electrică, produsele alimentare. În aceste condiţii, în ce măsură ar putea fi eficientă o acţiune ca majorarea rezervelor obligatorii?

Practica arată că cea mai bună modalitate de luptă cu inflaţia sunt instrumentele monetare şi în special în situaţii în care se află Republica Moldova acum, când se majorează preţul la anumite componente ale coşului de consum.

Să ne închipuim coşul de consum cu anumite produse şi, de exemplu, preţul la combustibili, care recent a crescut considerabil în raport cu celelalte preţuri. Şi dacă nu se întâmplă nimic atunci aceste majorări de preţuri  se compensează prin excesul de lichiditate. O altă modalitate de a analiza problema este că atunci când unul din componentele coşului de consum creşte considerabil, trebuie de întreprins măsuri pentru ca preţul la celelalte componente să crească într-un ritm mai lent, astfel încât să fie posibil de luptat cu inflaţia. Şi aceasta înseamnă că în condiţiile unui şoc legat de majorarea preţurilor, atât politica fiscal-bugetară, cât şi politica monetară trebuie să fie mai austeră, astfel încât să contribuie la stăpânirea inflaţiei pentru a nu permite creşterea ei prea mare, astfel evitând şocul puternic asupra cetăţenilor de rând şi asupra comunităţii de afaceri.

Dacă, de exemplu, preţul la combustibili a crescut cu 20%, iar preţul la celelalte produse s-a mărit în medie cu 5%, atunci inflaţia se va majora de la 5 în sus, în funcţie de faptul care este cota produsului cu preţ mai mare. Dar atunci când se întreprind măsuri pentru a elimina excesul de lichiditate, se urmăreşte scopul de a compensa creşterea puternică a unui produs prun stoparea creşterii preţurilor la alte produse.

Deci, majorăm norma rezervelor obligatorii. O parte din bani se duc în rezerve. Ei devin mai scumpi. Ne putem aştepta la o majorare a dobânzilor la creditele bancare. Se vorbeşte chiar de o rată de până la 30 la sută. Cei care doreau să ia credite, nu mai doresc să facă acest lucru. Şi atunci se iscă întrebarea, cum se împacă" această măsură de majorare a rezervelor cu intenţia de creştere economică?

Dacă comparăm luna martie a anului curent cu perioada similară a anului trecut, atunci vedem că oferta de bani a crescut cu circa 42 la sută. Din 2000 până în anul curent avem o creştere record a creditelor în economie. La finele anului 2007 aveam o creştere a volumului de credite de 52 la sută, iar la finele lunii martie creşterea era deja de 53%, ceea ce înseamnă că în ultimele luni băncile au acordat credite la un nivel record. Respectiv, dacă se doreşte stăpânirea ritmului de creştere a inflaţiei, este necesar de a reduce ritmul de majorare a volumului de credite.

De fapt, în situaţia în care există un exces de creştere a volumului de creditare, este mai mult decât ar fi caracteristic pentru o economie sănătoasă.

Dacă e să vorbim de creşterea economică, în acest an perspectivele sunt destul de bune. Noi prognozăm o creştere de 6-7 la sută în 2008, dar în condiţiile  în care vom avea parte de o recoltă bogată şi se vor relua ritmurile de producţie din contul exportului producţiei viti-vinicole, atunci ne putem aştepta la un avans şi mai mare.

Dar ca aceasta să se întâmple este foarte clar că trebuie să se reducă ritmul de creştere a volumului de credite în economie şi să se întreprindă măsuri serioase pentru a reduce inflaţia.

Republica Moldova a fost într-o situaţie similară în anul 2000. Inflaţia era similară cu cea de acum. Rata dobânzii la hârtiile de valoare de stat era de circa 23%, iar ratele dobânzilor în sistemul bancar erau de circa 32%. Şi iată ce se întâmplă, revenim la acelaşi nivel înalt al inflaţiei. Pentru ca inflaţia să se reducă este necesar de a aplica politici fiscal-bugetare şi monetare austere. Dacă ne uităm la experienţa de atunci, vedem că în cazul unor măsuri monetare şi fiscal-bugetare adecvate efectul se simte destul de rapid. În câteva luni inflaţia a scăzut de la 17% până sub 5%. Ratele la HVS şi credite au scăzut şi ele destul de rapid. Ceea ce înseamnă că în cazul în care se întreprind măsurile de rigoare lupta cu inflaţia poate să aibă succes în doar câteva luni. Avem şi exemplul Poloniei, care s-a aflat în aceeaşi situaţie şi care a întreprins aceleaşi măsuri.

Sursa