TOKHIR MIRZOEV: ACŢIUNILE BNM VOR DUCE LA SCĂDEREA INFLAŢIEI ÎN PRIMA
JUMĂTATE A ANULUI 2012
Chişinău, 30 septembrie (
INFOTAG
). Banca Naţională a Moldovei (BNM), care este una din cele mai importante
instituţii în stat, este cea mai bună din punct de vedere al prognozei şi
analizei situaţiei pe piaţă.
După cum relatează INFOTAG, această apreciere a fost oferită băncii de şeful
reprezentanţei permanente a Fondului Monetar Internaţional (FMI) în Moldova,
Tokhir Mirzoev.
Vineri, în cadrul unei întrevederi cu jurnaliştii, el a spus că misiunea FMI
care a vizitat Chişinăul în septembrie a lăudat politica BNM şi rezultatele
sale.
Potrivit lui Mirzoev, pentru sfîrşitul anului FMI aşteaptă un indice al
inflaţiei la nivelul de 9,5%, ceea ce este mai mult decît indicele creşterii
preţurilor de prognozat de Fond şi BNM pentru anul curent.
"Acest lucru este determinat de creşterea preţurilor la produsele alimentare
şi la resursele energetice pe plan mondial. Aşteptăm ca preţurile la această
categorie de mărfuri să atenueze într-un anumit timp presiunea asupra
inflaţiei, fapt ce va fi vizibil deja în prima jumătate a anului 2012", a
menţionat reprezentantul FMI în Moldova.
Întrebat de corespondentul INFOTAG dacă BNM va recurge în timpul apropiat la
înăsprirea politicii monetare - la majorarea ratei de bază şi a rezervelor
obligatorii pentru bănci, Mirzoev a spus că Fondul nu vede o necesitate în
aceasta, deşi asemenea decizii sînt o prerogativă pentru autoritatea
monetară.
FMI SPERĂ CĂ SPRE SFÎRŞITUL ANULUI VA FI COLECTAT VOLUMUL PLANIFICAT DE
IMPOZITE LA BUGET
Chişinău, 4 octombrie (
INFOTAG
). Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a efectuat o
vizită în Moldova în luna septembrie, a atestat o scădere a volumului de
colectare a impozitelor la bugetul de stat.
După cum relatează INFOTAG, şeful reprezentanţei permanente a FMI în
Moldova, Tokhir Mirzoev, a menţionat, în cadrul unei întrevederi cu
jurnaliştii, că "bugetul nu a încasat peste 200 mil. lei numai din TVA".
Potrivit lui, există motive pentru a presupune că tendinţa încasărilor
la buget, care s-a urmărit în lunile iulie, august şi septembrie, să
continue pînă la sfîrşitul anului, fapt ce garantează Guvernului să
respecte indicele deficitului bugetar conform prognozei - 1,9% din PIB.
Mirzoev spune că Guvernul are cîteva variante prin care poate menţine
deficitul bugetar la nivelul prognozat.
"Este posibilă utilizarea rezervelor pentru încasarea impozitelor,
majorarea veniturilor la buget, iar dacă aceste posibilităţi nu există,
atunci trebuie micşorate cheltuielile", spune reprezentantul FMI.
Tokhir Mirzoev a informat că misiunea FMI a pus accentul pe executarea
bugetului pe anul 2011, precum şi s-a interesat de proiectul politicii
bugetar-fiscale pentru anii 2012-2014, inclusiv de proiectul bugetului
de stat pentru 2012.
Pentru 2012 Guvernul prognozează un deficit bugetar de 0,8%. Mirzoev
susţine că acest indicator scăzut al deficitului bugetului pe anul
viitor este determinat de specificul bugetul Moldovei, unde ponderea
granturilor şi creditelor este prea mare.
"Dacă le vom exclude, atunci indicele deficitului bugetar pe 2012 va fi
mai mare", a remarcat Mirzoev, dînd de înţeles că RM nu va beneficia de
granturi la infinit.
Dacă granturile ar fi excluse din buget, indicele real al deficitului
bugetar ar fi de 3-3,5%.
INFOTAG precizează: În bugetul pentru anul 2011 volumul granturilor
constituie 2,5% din PIB, ceea ce formează aproximativ 11-13% din partea
de venituri a bugetului.
|
|