Tokhir Mirzoev: contribuabilul va fi fericit dacă nu i se va cere nimic mai mult decît să-și plătească impozitele

 Dle Mirzoev, de ce în Moldova oamenilor nu le place să plătească impozitele și, să-i spunem pe șleau, mulți nici nu le plătesc?  

Auzind întrebarea, mai întîi am zîmbit, apoi m-am pus pe gînduri. Mi-am amintit de zicala cu două lucruri in­evitabile în viață – moartea și impozitele… Desigur, ni­meni nu e bucuros să plătească impozite, însă în multe alte țări acestea se plătesc la un nivel mai înalt, pentru că există, în primul rînd, înţelegerea că veniturile din impo­zite sunt folosite pentru a asigura binele public și, în al doilea, încrederea că acești bani vor fi utilizați în folosul societății. În afară de aceasta, este mai complicat de co­mis evaziuni fiscale și acestea se sancționează mai dur. Asta dacă facem o comparație cu țările dezvoltate. Cred că acestea ar fi direcțiile în care trebuie să fie concentra­te eforturile autorităților – cooperarea cu mediul de afa­ceri, societatea în general, pe de o parte, și îmbunătățirea calității administrării fiscale, pe de altă parte. Atunci am putea spera că vor fi înregistrate progrese. 

Dar cum apreciați mărimea poverii fiscale în Moldova?  

Povara fiscală nu e mare, atît în comparație cu țările din regiune, cît și cu normele mondiale. Poate, dacă luăm în calcul și costurile administrative, generate de admi­nistrarea fiscală imperfectă, povara fiscală ar putea fi mai mare, însă cotele impozitelor ca atare sunt comparabile și chiar mai mici la multe categorii. Nu consider corectă supoziţia că ar exista o relație cauzală directă între mări­mea poverii fiscale şi gradul de răspîndire a practicilor de evaziune fiscală, iar un exemplu în acest sens este nivelul achitării impozitelor în țările scandinave, unde sunt cele mai mari cote ale impozitelor. În Moldova s-au încercat mai multe experimente de reducere a cotelor impozitelor, în speranța că aceasta îi va determina pe contribuabili să le achite. Moldova a călcat de mai multe ori pe această greblă – de exemplu, atunci cînd cota impozitului pe ve­nit a fost redusă pînă la zero, însă businessul nu a ieșit din umbră… După ce a fost redusă cota T.V.A. pentru sectorul agricol pînă la 8%, evaziunea fiscală doar a spo­rit, iar veniturile din T.V.A. au scăzut. Explicația este că cei care au văzut această oportunitate, au folosit-o în pro­priul beneficiu, pentru a nu plăti impozite. Cred, totuși, că nu mărimea impozitelor este problema Moldovei, ci calitatea administrării fiscale.  

Ce aveți în vedere, totuși, cînd Vă referiţi la „admi­nistrarea fiscală”: procedurile birocratice, din cauza că­rora eşti nevoit să mergi de mai multe ori la un birou fiscal, neclaritatea legislației sau altceva?  

Administrarea implică întregul sistem de relații între contribuabil și Serviciul Fiscal, iar de calitatea acestor relații depinde cît de conștiincios își va plăți contribua­bilul impozitele. Există diferite modele de construire a acestor relații. Am în vedere, pe de o parte, modelul vechi și prea-bine cunoscut – cel „polițienesc”, în care sunt sta­bilite impozitele și există formulare tipizate, iar contribu­abilul rămîne de unul singur cu Codul fiscal în faţă, fiind nevoit să se descurce de sine stătător, să caute articolele și prevederile potrivite și să fie bun să achite impozitele la timp. Toate astea sunt suplimentate de inspecții peste inspecții. Pe de altă parte, este modelul la care au trecut multe țări dezvoltate și pe care sperăm să-l vedem imple­mentat și în Moldova - modelul ce presupune conlucra­rea cu contribuabilul. Trebuie să înțelegem, că Serviciul fiscal nu e o instituție polițienească, ci una care trebuie să ofere servicii populației. Dacă aceste servicii sunt ca­litative, adică plata impozitelor nu-ți ia mult timp, ela­borarea documentelor nu e împovărătoare, formularele sunt simple și există un grad anumit de încredere între contribuabil și fisc, atunci achitarea impozitelor nu e o problemă. Cred că un contribuabil ar fi fericit dacă nu i se va cere nimic mai mult decît să plătească impozitele. În paralel, Serviciul Fiscal trebuie să elaboreze mecanisme de lucru analitic, pentru a depista cazurile de evaziune fiscală, în special, în domenii de risc sporit. Iar contribu­abilul, atunci cînd va avea de ales între o procedură sim­plă de achitare a impozitelor și o amendă usturătoare și inevitabilă, va alege să colaboreze benevol. Îmbunătățirea administrării fiscale înseamnă anume acest lucru. Sunt multe de făcut: planul pentru cinci ani de reformare a Serviciului Fiscal are anume acest obiectiv.  

Ce schimbări ați remarca în funcționarea Serviciu­lui Fiscal dacă ați face o comparație între situația ac­tuală și cea de la începutul anilor ‘90, în primii ani de independență a Republicii Moldova?  

Într-adevăr, s-au schimbat foarte multe. Dezvoltarea tehnologiilor informaționale a transformat funcționarea Serviciului Fiscal în mai multe domenii. Reformele din ultimii 5-6 ani au dus la atingerea unor rezultate pozitive. Însă nu a fost atinsă masa critică pentru îmbunătățirea administrării fiscale; în primul rînd, mă refer la menta­litatea angajaților din teritoriu, trecerea de la sistemul de control la cel de audit fiscal, cînd inspectorul fiscal acționează ca un auditor – analizează cum funcționează o anumită afacere, din ce își cîștigă banii, iar apoi, reieșind din indicatorii generali, trag concluzii despre mărimea impozitelor, și abia după ce-și face aceste teme de acasă merge la întreprindere și poartă o discuție cu privire la anumite detalii foarte concrete. Pentru aceasta e nevoie de multă instruire, de practică. Pentru ca acest model să devină funcțional, e nevoie și de reforme în domenii conexe, de exemplu reforma IT, care întîrzie; sperăm că aceasta va fi implementată cît de curînd. Pentru busine­ss este important rezultatul general, senzația rămasă în urma contactului cu organele fiscale. Comentariile care ajung la noi arată că progresul realizat nu e suficient.  

Care ar trebui să fie obiectivele Serviciului Fiscal, ro­lul său în stat, în dezvoltarea mediului de afaceri?  

Cred că Serviciul Fiscal trebuie să tindă ca busine­ssul să-l perceapă ca pe o instituție ce prestează servicii. Relațiile dintre business și stat constau, parțial, din achi­tarea impozitelor, iar Serviciul fiscal trebuie să fie instru­mentul care să ajute, în primul rînd, businessul să calcule­ze și să achite corect și benevol impozitele, pentru a evita sancțiunile. Atîta timp cît comunitatea de afaceri vede în Serviciul Fiscal un organ de urmărire, care se bazează pe amenzi și sancțiuni, nu am ajuns încă în punctul final.  

Și, în context, cum apreciați intenția de creare a Agenției pentru venituri, în care să fie comasate Servi­ciul fiscal și Serviciul Vamal?

Această comasare comportă atît beneficii, cît și deza­vantaje. Va exista o mai bună coordonare a acțiunilor între aceste două servicii și asta e bine. Însă partea controversa­tă, în contextul actual, ține de avansarea rapidă a reformei în administrarea fiscală, în baza Strategiei de reformare a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, care a și început deja să fie implementată. Dacă IFPS va fi unit cu Servi­ciul Vamal, mă tem că reforma respectivă va fi aruncată cu cîțiva ani în urmă. Cred că ar fi logic de continuat reforma în domeniul fiscal așa cum a fost concepută și să fie exami­nată posibilitatea unificării celor două instituții la o etapă ulterioară, mai avansată. Există și impedimente de ordin practic – introducerea noului sistemul IT, pentru elabora­rea căruia se caută bani de mai mult timp, înseamnă nu doar schimbarea computerelor, ci îmbunătățirea tuturor business-proceselor în interiorul Serviciului Fiscal. Au fost elaborați deja parametri tehnici ai sistemului IT pentru Serviciul Fiscal și sperăm că Banca Mondială va susține acest proces. Însă, dacă va fi comasat SFS cu SV, toate aces­te proiecte își vor pierde actualitatea.  

Dar unificarea celor două instituții ar putea contribui la evaluarea indirectă a veniturilor în scopul impozitării…  

La aplicarea metodelor de evaluare indirectă sunt folo­site informațiile deținute de vamă, dar și datele din multe alte surse. Instituția responsabilă trebuie să facă o listă cu cei mai bogați oameni, de exemplu 50 sau 100, nu con­tează, și să analizeze detaliat modul de viață al acestor oa­meni: ce cheltuieli au, ce venituri au, ce solduri în bănci, ce active etc. După aceasta, să compare datele privind ve­niturile și cheltuielile. Respectiv, informațiile de la Vamă sunt doar o componentă mică din tabloul general, partea leului de informații revenind sistemului bancar, Regis­trului auto, Cadastrului și, desigur, informațiilor venite de peste hotare.  

Poate unificarea celor două instituții va reduce costu­rile administrative?  

Da, le va reduce. Totuși, în căutarea soluțiilor trebuie să pornești de la identificarea problemei. Or, nu cred că problema cea mai mare în administrarea fiscală și vama­lă o reprezintă costurile administrative. Provocarea cea mare a Serviciului Vamal este acum reducerea duratei procedurilor vamale. Businessul se plînge că sunt reținute transporturile, sunt estorcați bani etc. Chiar dacă în Mol­dova o mare parte din veniturile fiscale sunt colectate în vamă, Serviciul Vamal trebuie să aibă alte priorități decît asigurarea veniturilor la buget. La fel și Serviciul Fis­cal. Astfel, Serviciul Vamal are sarcina cheie de a facilita comerțul extern, în timp ce Serviciul Fiscal trebuie să se ocupe de colectarea impozitelor.

În primul trimestru al anului 2013, încasările bugeta­re au depășit prognozele cu 17%. Credeți că e rezultatul luptei cu firmele fantomă, creșterii conștiinciozității con­tribuabililor sau îmbunătățirii administrării fiscale?

În primul rînd, este rezultatul conjuncturii economice mai bune. Deși nu au avut loc creșteri spectaculoase, au fost înregistrate rezultate mai bune la mai toate capitolele – și la export, și la import, și la producția industrială. De aseme­nea, în primul trimestru a funcționat un alt regim de apli­care a T.V.A. în agricultură, care a dus la creşterea venituri­lor colectate la buget, însă regimul respectiv a fost anulat în aprilie. De asemenea, introducerea în anul trecut, a registru­lui electronic al facturilor fiscale a avut un efect pozitiv. In­troducerea cotei T.V.A. de 20% în agricultură și a registrului electronic al facturilor fiscale au dus la eliminarea tuturor posibilităților de evaziune fiscală legate de T.V.A.  

Introducerea noilor servicii electronice are ca scop sim­plificarea condițiilor de activitate pentru întreprinderi. Ce ar trebui de întreprins pentru ca circulația electronică a documentelor să domine în relația cu Serviciul Fiscal?  

Acest lucru depinde în mare măsură de același sistem IT. Reformele în domeniul e-guvernării urmau să atingă și sistemul fiscal, însă, din păcate s-au limitat la alte dome­nii. Totuși, dezvoltarea circuitului electronic al documen­telor facilitează activitatea tuturor, reduce oportunitățile corupționale, economisește timp etc. Atunci cînd solici­tarea unor documente, informații, transmiterea rapoar­telor, etc. se va efectua electronic și depersonalizat, va fi mult mai ușor de trăit. 

Are FMI-ul recomandări în privința îmbunătățirii di­alogului public-privat în domeniul formării politicii fis­cale? În ce măsură succesul dialogului depinde de Servi­ciul Fiscal ca instituție de implementare, pe de o parte, și de Guvern, Parlament, în general de politicieni, pe de altă parte? În același context, este gata mediul de afaceri din Moldova să poarte un astfel de dialog, depășind emoțiile?

În primul rînd, dialogul trebuie purtat, și abia în al doi­lea rînd este necesar de separat propunerile constructive de cele emoționale. Or, dialogul este informativ în orice caz, pentru toate părțile interesate, și multe soluții pot fi gă­site anume prin dialog, prin înțelegerea poziției mediului de afaceri, aspectelor ce-i deranjează mai mult etc., astfel urmînd a fi stabilite și prioritățile pentru sectorul public. În acest proces, mingea este pe terenul sectorului public. Anul trecut a avut loc o masă rotundă, a început un dialog foarte eficient și sperăm că dialogul va continua. 

În cadrul discuțiilor dintre FMI și Guvern a fost atins în ultimul timp și subiectul consolidării fiscale, care nu trebuie să dăuneze creșterii economice. Unde ar fi punc­tul de echilibru între cele două obiective?

Cred că, de fapt, mărul discordiei este calitatea admi­nistrării fiscale. De aici vin și argumentele Ministerului Economiei în favoarea Zonelor Economice Libere, pen­tru a reduce povara fiscală în anumite cazuri, pentru a compensa calitatea administrării fiscale și vamale.  

Cum credeți, pentru atragerea în Moldova a unui inves­titor de talia BMW, care și-a anunțat intenția de a deschide o fabrică în Europa de Sud-Est, în Rusia sau în America La­tină, trebuie să fie acordate facilități fiscale? Dacă, printr-o minune, BMW va alege să vină în Moldova, la investiții de 1 miliard de dolari și rulaje imense, ei vor avea perma­nent blocate sume importante de T.V.A. Pentru investitori de aceasta talie, putem vorbi de condiții speciale, cum ar fi crearea unei zone economice libere, scutirea de T.V.A. sau crearea unui regim special de rambursare a T.V.A?  

Potrivit legislației fiscale, T.V.A. este rambursat într-un termen relativ scurt – 45 zile. Înainte aceasta era o pro­blemă, căci în Chișinău și Bălți T.V.A. achitat nu se ram­bursa, ci era trecut în cont pentru viitoarele obligațiuni fiscale. Costul blocării pentru 45 zile a acestor bani nu e chiar atît de mare, dacă vom calcula rata medie a dobîn­zii în țările europene, 1-2% anual, și vom împărți rezul­tatul la 45 zile... Întrebarea principială este dacă trebu­ie create condiții fiscale specifice pentru noi investitori, doar pentru că ei sunt nou veniți și sunt „mari”. Părerea noastră este că Moldova e o țară mică și nu are sens să o ciopîrțim în zone favorabile investițiilor și zone în care agenții economici au ghinionul de a plăti toate impozite­le... Important este să punem la punct buna funcționare a administrării. De fapt, ideea zonelor economice libere s-a născut în Rusia, unde trebuiau atrase investiții în regiuni îndepărtate și neatractive, iar unica posibilitate de a atra­ge investitori era de a compensa condițiile climaterice ne­favorabile, lipsa infrastructurii etc. prin facilități fiscale. 

În cadrul reformei fiscale sprijinite de FMI sunt ela­borate rapoarte privind activitatea Serviciului Fiscal. Care sunt principalele recomandări ale experților Fon­dului? Cum apreciați realizarea acestor recomandări?  

Principalul obiectiv strategic este reforma adminis­trării fiscale prin trecerea la conformarea benevolă și îmbunătățirea conlucrării cu contribuabilii. În paralel, scopul Serviciului Fiscal este reducerea evaziunii fiscale. Pentru aceasta, eforturile trebuie concentrate în dome­niile cu riscuri maxime; or, aceste riscuri nu se regăsesc la contribuabilii mici, ci la cei mari. În viziunea noastră, există trei surse de sporire a veniturilor. În primul rînd, lupta cu rambursarea incorectă a T.V.A.; în al doilea rînd, corecta implementare a metodelor indirecte de evaluare a veniturilor; în al treilea rînd, impozitarea în domeniul imobiliar, căci valoarea cadastrală este cu mult mai mică decît prețul de piață - respectiv, baza impozabilă poate fi extinsă semnificativ. După ce am identificat aceste riscuri, am început să cooperăm cu IFPS în vederea identificării posibilităţilor de eliminare a acestor riscuri. Implemen­tarea metodelor indirecte de evaluare a veniturilor este în proces. Aș spune că e o trecere de la bombardamentul total, de „covor”, la „lovituri țintite”.

Vitalie Condrațchi