Running IMF

Deşi FMI este o organizaţie specializată în cadrul Naţiunilor Unite şi face parte din Consiliul Economic şi Social al ONU, Fondul desfăşoară activitatea sa în mod independent în baza unui statut propriu, structură organizatorică, regulamente şi finanţe separate.

Actualmente, FMI desfăşoară activitatea sa în 184 ţări membre, cu doar şapte ţări mai puţin decât Naţiunile Unite. Ţările care fac această diferenţă sunt: Cuba, Republica Democrată Populară Korea şi încă cinci ţări mici, care includ Andora, Liechtenştein şi Monaco în Europa şi ţările Nauru şi Tuvalu de pe insulele Oceanului Pacific. Cuba, deşi iniţial a fost ţară membru al FMI, s-a retras în 1964; alte cinci ţări nu sau adresat oficial Fondului cu o solicitare de a deveni ţări membre al acestuia. Pentru a deveni membru al FMI orice ţară trebuie să prezinte a adresare oficială şi apoi acceptată de majoritatea ţărilor membre existente.

Supravegherea politicilor promovate de FMI este responsabilitatea primară a Comitetului Internaţional Monetar şi Financiar (CIMF) al cărui 24 membri sunt miniştrii finanţelor sau guvernatorii băncilor centrale din aceleaşi ţări şi circumscripţii care au reprezentul lor la Bordul de Directori. CIMF se întruneşte de două ori pe an pentru a consulta Fondul pe marginea direcţiilor generale a politicilor.

Concomitent, majoritatea membrilor CIMF, sunt şi membri a Bordului de Guvernatori în care fiecare ţară este reprezentată de Guvernatorul său. Bordul de Guvernatori se întruneşte o dată pe an pentru a vota deciziile principale instituţionale cum ar fi: necesarul de a majora resursele financiare a Fondului sau admiterea unui nou membru. Comitetul pentru Dezvoltare, care la fel ca şi CIMF este constituit din 24 membri de rang ministerial, se întruneşte de două ori pe an pentru a consulta Bordul de Guvernatori al FMI şi Banca Mondială pe marginea problemelor cu care se confruntă ţările în curs de dezvoltare.

Conducătorul de vârf al FMI este Directorul Executiv, care este ales de Bordul de Directori (condus de el) pe un termen de cinci ani. La postul de Director Executiv este întotdeauna promovat un reprezentat dintr-o ţară Europeană. Bordul de Directori, care stabileşte politicile şi duce responsabilitatea pentru majoritatea deciziilor, este constituit din 24 Directori Executivi. Cinci ţări, care deţin cele mai mari cote în FMI: Statele Unite, Japonia, Germania, Franţa şi Regatul Unit – deţin dreptul de a numi Directorii. Alte trei ţări: China, Rusia şi Arabia Saudită – dispun de cotele semnificative, care le permit alegerea Directorilor executivi proprii. Încă 176 ţări sunt organizate în 16 circumscripţii, fiecare cu dreptul de a alege un Director Executiv. Circumscripţiile sunt formate în baza ţărilor ce au un interes similar şi care, ca de obicei, sunt din aceeaşi regiune, cum ar fi: ţările francofone din Africa.

FMI angajează circa 2,700 persoane din mai mult de 140 ţări ale lumii. Majoritatea sunt angajaţii sediului central a FMI din Washington, DC. Un număr mic de angajaţi lucrează în oficiile locale sau regionale în diferite ţări de pe glob. Personalul FMI este organizat cu predominanţă în departamente cu responsabilităţi regionale (sau zonale), funcţionale, informaţionale, de comunicare şi suport. Aceste departamente sunt conduse de directori, care se subordonează Directorului Executiv. Personalul monitorizează dezvoltările economice atât în întreagă lume cât şi în ţări separate şi conduce analiza dezvoltărilor economice şi a politicilor care formează bazele lucrului operaţional al FMI în ceea ce priveşte consultările pe marginea aplicării politicilor şi acordării creditelor.

FMI este o cooperativă financiară care, în funcţionarea sa poate fi comparată cu o uniune de creditare. La aderare, fiecare ţară membru achită o anumită sumă de bani, numită „cota de subscriere”. Cota ţării respective este determinată de poziţia ei economică vis-a-vis de alţi membri. La determinarea cotei se ia în consideraţie mărimea PIB-ului ţării-membru, tranzacţiile pe contul curent şi rezervele oficiale menţinute în valută străină. Totodată, cotele determină mărimea cotizaţiei de membru al FMI şi plafonul de împrumut a tării respective. Totodată, cotele ajută la determinarea dreptului de vot a ţărilor-membre. Cotizaţiile mixte de capital a membrilor FMI creează un fond comun de resurse utilizate de FMI pentru acordarea ajutorului temporar ţărilor care se confruntă cu dificultăţi financiare. Acest fond comun de resurse permite FMI să acorde finanţarea balanţei de plăţi pentru a sprijini implementarea ajustărilor economice şi a programelor de reformare în ţările membre.

În mod regulat, doar o dată în fiecare cinci ani, Bordul FMI procedează la revizuirea cotelor membrilor şi vine cu o decizie – în lumina dezvoltării economiei globale şi a schimbărilor înregistrate în poziţia economică a unor ţări-membre în raport cu alte ţări-membre – de a propune Bordului de Guvernatori ajustarea cotelor acestora. Actualmente, FMI se află în perioada de cea a Treisprezecea Revizuire Generală a Cotelor, care trebuie încheiată până în ianuarie 2008.

Ţările-membre achită 25 la sută din cota lor în active de rezervă, care se definesc ca Drepturi Speciale de Tragere (DST), sau valute principale (dolari SUA, Euro, Yene Japoneze sau Line Sterline). În caz de necesitate, FMI poate să recurgă la disbursarea soldului unui credit în valuta proprie a ţării membru. Cotele, suplimentar la determinarea mărimei cotizaţiei de membru, determină mărimea finanţării care fiecare ţară poate să obţină de la FMI şi cota ţării respective în alocaţia DST. Totalul acestor cote se ridică la 213.5 miliarde DST (cca. 310 miliarde dolari SUA). Dreptul de vot al fiecărei ţări reprezintă suma „voturilor ei de bază” şi a voturilor acesteia proporâional cotei. Fiecare membru al FMI dispune de 250 voturi de bază (stabilite în mod egal pentru toate ţările conform prevederilor stipulate în Acordul de Înţelegere) plus un vot suplimentar pentru fiecare cotă egală cu 100,000 SDR.

In caz de necesitate, FMI poate să recurgă la un împrumut în scopul suplimentării resurselor disponibile din contul cotelor. FMI are două seturi de aranjamente care, în caz de necesitate, servesc la împrumutarea de la ţările membre. Acestea se pun în aplicare pentru a face faţă unei ameninţări faţă de sistemul monetar internaţional. Aceste două aranjamente împreună permit ca FMI să împrumută până la 34 miliarde DST (cca. 49 miliarde dolari SUA).
Creditele concesionale şi scutirile de datorii pentru ţările cu venituri mici se acordă din contul fondurilor fiduciare administrate de FMI.

Cheltuielile anuale al FMI sunt finanţate cu predominanţă din contul diferenţei între veniturile procentuale (dobânda) anuale şi plăţile dobânzii anuale. În anual financiar 2005, veniturile din dobândă şi plăţile obţinute de la ţările care au beneficiat de un împrumut şi alte venituri s-au cifrat la 1,5 miliarde dolari SUA. Cheltuielile administrative (inclusiv salariile şi pensiile personalului, călătorii şi aprovizionări) s-au cifrat la 1 miliard dolari SUA. Soldul a fost vărsat în fondurile generale al FMI disponibile pentru creditarea ţărilor membre.

Prin ce se deosebesc FMI şi Banca Mondială

FMI şi Banca Mondială au fost înfiinţate la Bretton-Woods în luna iulie ale 1944. Scopul principal fiind consolidarea cooperării economice internaţionale şi crearea economiei globale mai stabile şi prospere. Deşi aceste scopuri au rămas cheie pentru ambele instituţii, împuternicirile şi funcţiile lor sunt diferite. Totodată, activitatea desfăşurată de cei doi a evoluat ca un răspuns la noile provocări şi dezvoltări marcate în economie globală.

FMI promovează cooperarea monetară internaţională şi asigură ţărilor membre consultări privind politicile, creditare temporară şi asistenţă tehnică pentru ca acestea din urmă să-şi poată stabili şi menţine stabilitatea financiară şi viabilitatea externă şi să-şi construiască şi menţină economii puternice. Creditele Fondului sunt acordate pentru susţinerea programelor de politici menite pentru rezolvarea problemelor balanţei de plăţi, adică astfel de situaţii în care o ţară nu poate obţine finanţare suficientă la condiţiile afordabile pentru a onora datoriile internaţionale nete. În unele cazuri, FMI acordă creditele pe un termen relativ scurt (până la un an cu perioada de rambursare de la 3 până la 5 ani), care sunt disbursate din contul cotizaţiilor contribuite de ţările membre. În alte cazuri, FMI acordă creditele pe un termen mai lung (până la 3 ani cu perioada de rambursare de la 7 până la 10 ani), inclusiv creditele concesionale acordate ţărilor membre cu venitul mic în baza subvenţiilor finanţate din contul vânzărilor de aur efectuat de FMI în trecut şi din contul cotizaţiilor acumulate. În activitatea sa desfăşurată în ţările cu venituri mici, FMI se axează pe măsura în care implementarea politicilor macroeconomice şi financiare poate contribui la atingerea scopului principal, adică la reducerea sărăciei. Majoritatea personalului angajat de FMI sunt economişti.

Banca Mondială promovează dezvoltarea economică de lungă durată şi reducerea sărăciei prin acordarea asistenţei tehnice şi sprijinului financiar, ceea ce permite ţărilor să reformeze anumite sectoare sau să implementeze proiecte specifice – de exemplu, construirea şcolilor şi centrelor de sănătate, aprovizionarea cu apă şi energie electrică, combaterea maladiilor şi protejarea mediului înconjurător. În general asistenţa tehnică acordată pe un termen lung se finanţează atât din contul cotizaţiilor ţărilor membre cât şi prin emiterea obligaţiunilor. În comparaţie cu personalul FMI, personalul Băncii Mondiale dispune de un spectru mai vast de calificare pentru a acoperi diferite domenii.

FMI şi Banca Mondială desfăşoară cooperarea în diferite domenii, în deosebi în astfel de domenii cum ar fi reducerea sărăciei în ţările cu venituri mici, care pot beneficia de scutiri de datorii (în cazul celor mai sărace ţări), coordonarea diferitor programe pentru onorarea Scopurilor Dezvoltării Mileniului şi evaluarea sectoarelor financiare ale ţărilor membre. FMI şi Banca Mondială se întrunesc într-o şedinţă comună de două ori pe an.